Just Play. Pause. No RW or FF

We (don't) respect your privacy

"Welcome to your user’s head!
Clixpy tracks everything your site’s users do: mouse movement, clicks, scrolling, form inputs. You can watch and examine videos showing your users’ actions."

Dupa principul un cake e mai bun decat un cookie...

Mess Media metaphysics

the oxygen of life

Si uite asa gasesti simetrie oriunde, mai ales atunci cand o cauti!

when it takes more than God for a succesfull CV...

The trained to be sympathetic glance of the HR woman was moving faster and faster among the CV she was holding in her hand and the hopeful face that stood in front of her.
Her smile is one of a kind he thought, it can hide success and failure just as well. A dualism meant somehow to bypass most emotions. They both knew that smile was half fake but showing the under-layers was a forbidden rule of the game.
Compressing an eternity in just two pages is no easy task, even for a God! He invented standardization after-all and now he was a victim of his own doing.
The essence was right there, in front of her, at the beginning of those sheets. It should have been transparent and enough even using words. It was marked in bold, before everything else: GOD.
As her glance traveled back and forth from the CV to his face, she could clearly notice his own glance, from that word at the beginning of the sheet she was holding right to her face. For some reason it made her want to smile even more.
- Thank you she said, smiling and reveling a beautiful set of white teeth.
- We will contact you soon, she carried on.
As the figure started to dissipate, her smile retracted into a pale and figure-less image. Reaching into the large cabinet just behind she took out a large pinkish folder and threw inside the two sheets. Trying to fit it back into the drawer proved to be a challenge and one could see the wry printed label, almost ready to come off from all those unsuccessful tries. It said: GODS.

LOST

Paradoxul unei insule este ca poti sa fii pierdut fara a avea mai departe unde sa te pierzi.

despre cioburi si refle(x)(ct)ii

Peisaj post-modern entropic.

















Chiar si atunci cand fragmentele care reflecta haosul par a fi coplesitoare, raman poteci spre o imagine mai mare.
Puzzle-ul este sa poti ajunge la ea fara a-ti contopi sinele cu bucatile taioase de realitate, care te vor rani si iti vor fragmenta trupul in miliarde de cicatrici.

Care este oare imaginea pe care poate s-o formeze acesta mare de cioburi? Exista oare ceva mai mult in afara de aparent? Sincer, nu vad decat... o mare de cioburi!

Asta pentru ca nu te uiti unde trebuie imi spuse Micul Print.
Solutia, continua el, nu este sa te agati din geam in geam, cautand astfel finalitatea si incercand sa le lipesti laolalta pentru inchegarea unei imagini.
Nu-i nimic daca nu intelegi imi mai spuse zambind, te voi ajuta eu. Ai incredere, nu?

Iti voi pune inima in brate pe o tava de argint si te voi lega la ochi, doar asa vei putea gasi cararea.

solutii pentru triburile bucurestene desertice din 2100

-scenarii la rece si la cald-








Proiectiile ingrijoratoare ale simulatorului de incalzire globala construit de britanici ii convinge pe romani sa-si re-analizeze optiunile economice de orientare pe termen mediu si lung. Credibilitatea institutiei nu poate fi pusa la indoiala, o experienta de mai bine de un secol si contractul recent cu IBM, pentru o putere de procesare de 1 petaflop, sunt doar cateva dintre multele argumente puternice aflate de partea ei.

Intr-adevar, strategia energetica a guvernului ia in calcul si acest fenomen global ingrijorator, motiv pentru care s-au luat imediat masurile necesare de precautie.[sic!]
Ca sa fim sinceri, investiile in resurse energetice ne-poluante sunt mult prea costisitoare pentru a fi bagate macar in seama, cel putin in Romania. Din cate se observa, chiar si la nivel local, primariile urmeaza aceasta filosofie a ignorarii.
Ca un mic exemplu, unii au gasit de cuviinta sa investeasca bani publici intr-o frumoasa si exotica gradina zoologica... Ce sens ar fi avut oare sa incerce o optimizare a consumului electric al cladirilor aflate in patrimoniul primariei?!

- Cand o sa vina oare filmul in care sa se imortalizeze panouri solare pe Casa Poporului si un RATB,C,D... Eco, o incercare miraculoasa de a impaca macar simbolic impactul nostru asupra planetei cu nevoia acuta de dezvoltare. O demonstratie in forta ca macar s-a incercat.
"Filmul" acesta e asadar un "trip" mult prea indepartat, asta ca sa folosesc graiul romanesc modern evidentiat atat de frumos in recentul film "Weekend cu mama")-

Revenind la Zoo.
Ce-i drept, ar fi salvat bani publici pe termen mediu-lung si ar fi ajutat si la pastrarea unui aer respirabil in Bucuresti. Dar, totusi, hai sa ne pastram prioritatile...
Ar fi insemnat pana la urma doar o singura picatura cand este nevoie de o mare de apa si nu se potriveste deloc spiritului mioritic, invatat sa se resemneze imediat in fata destinului.
Culmea e ca solutia modesta pentru toate aceste probleme cu incalzirea globala am preluat-o tematic chiar de la acest domn si de la incantatoarea sa colectie de patrupede.
In urmatorii 15 ani, Romania va face importuri masive de camile, urmand sa incheie in acest sens cateva contracte cu tari de pe continentul african.
Fiindca alta solutie asupra careia sa se cada de acord nu exista, fermele de camile se vor dovedi o investitie strategica importanta pe termen lung in lumea Mad Max-ului mioritic.
Ciobanitul este doar o traditie nobila si reprezinta si unul dintre lait-motivele civilizatiei noastre. Sunt convins ca incepand acest program cat mai devreme ne va oferi un mare avantaj atat in lupta impotriva incalzirii globale cat si pentru a asigura sustenabilitatea economiei romanesti.
Bineinteles, cum tara noastra in acest context nu are nevoie nici de filosofi si nici de tehnicieni [...], va fi oferita la pachet si o formare profesionala spre aceasta "noua/veche" directie.
Sic(k)!

Moto-politico-manifesto

(un scurt (re)mix de antropologie moto si politica)
post de pe motociclism.ro

Intr-o stare paradoxala in care speranta, dezamagirea si realitatea se intrepatrund in moduri nebanuite, ma vad cumva nevoit sa-mi tin un scurt discurs de antropologie moto, cu scopul de a-mi redefini/reaminti cateva concepte precum motociclismul si comunitatea moto.
Nu fac parte din generatia de motociclisti "de moda veche" dar am avut norocul sau nenorocul (pana la urma tine de interpretare) de a observa si de a participa la auto-definirea noii generatii de motociclisti si la transformarea fenomenului intr-unul de masa.
Lasand deoparte intrunirile si numarul vizibil al motoarelor de pe strada, una dintre cele mai bune metode de a sesiza schimbarea este intalnirea de miercuri de la Arc, unde acum 10 ani daca vedeai parcate laolalta 20 de motoare era un fapt senzational. De la cateva mobre, care cel mai adesea isi si marcau cu ulei locul de stationare, pana la expo-show-ul din prezent e cale lunga si spune multe atat despre evolutia pietei moto cat si despre procesul de auto-definire a motociclistului roman.

Cred ca este momentul potrivit pentru asemenea ganduri, cu atat mai mult cu cat anul acesta se implinesc 20 de ani de la revolutie. Este o subtilitate care ne scapa si pe care o luam drept de la sine inteleasa, desi este departe de adevar.
Poate ca in prezent sunt cativa care isi iau motocicleta pentru ca este o solutie practica din mai multe puncte de vedere in junglele urbane dar tind sa ma indoiesc ca acesta ar fi adevaratul motiv. In spatele unor tendinte teribiliste sau de trend (doar e "cool" sa ai motor!) se asunde ceva mai de valoare, sa-i spunem un substrat care formeaza baza acestei motivatii si anume libertatea.
Este o iluzie pe care mi-o permit si pe care trebuie sa o sustin, fiindca altfel tot ceea ce inseamna comunitate moto s-ar reduce la un simplu grup haotic de teribilisti si de ahtiati dupa adrenalina.

Fiindca nu tratam in absoluturi, trebuie sa intelegem ca imaginea motociclistului este un rezultat cultivat atat de mass media (Chomsky, unde esti oare sa ne dai o lectie despre manipulare?) cat si de noi, fiind perpetuat de la o generatie la alta.
Poate ca "rebel" nu este cel mai potrivit sinomim al cuvantului "libertate" dar totusi merg mana in mana iar lumea moto, cel putin la nivel de imagine publica, incearca puternic sa asocieze aceste cuvinte, dupa cum o fac la randul meu si eu. Trebuie inteles totusi ca asta nu inseamna ca si imaginea publica (cum suntem perceputi de ceilalti) este neaparat aceeasi, gasindu-se multe alte asocieri, precum "teribilisti", "imaturi", etc.

In orice caz, procesul de auto-definire in promotori ai libertatii (vorba aia.. pro.. motor.. ) presupune insa ceva mai mult decat perpetuarea pasiva a unei imagini si cere si actiune, creare de valori si de mecanisme de transmitere a lor. Iar aici intervine comunitatea, asa dezagregata cum este ea.

Iluzia de care vorbeam mai devreme nu este hranita doar de simpla speranta, ci si de cateva observatii interesante. Dintre toate comunitatile care exista, motociclistii sunt printre cei care se apropie cel mai mult de ceea ce sociologii denumesc "gemeinschaft" (un cuvant controversat dar care merge folosit in acest context, tinand cont ca incerc sa evidentiez aspectul de familie din cadrul multor grupuri de motociclisti). Teoretic, asta ar insemna un tel comun mult mai bine definit si o capacitate de a contribui la coeziunea grupului din altruism si nu doar din interese personale.
Bineinteles ca in intregime este pana la urma un grup eterogen, format la randul lui din multe stratificari iar situatia descrisa nu se va regasi decat la un nivel primar si niciodata la cel al intregii comunitati. Dar, oricum ar fi, exista si poate fi vazuta deseori in cercurile de motociclisti mai mult decat intre oricare alti membri ai vreunui alt tip de comunitate.

In pofida tuturor divergentelor existente, credinta mea este ca lumea moto din Romania poate sa creeze valori si se poate mobiliza la nevoie pentru a demonstra ca libertatea este un principiu de baza si ca nu poate fi obtinuta decat prin mijloace democratice. Pentru asta este nevoie de o societate civila puternica, care sa se implice oricat de dezamagita ar fi de rezultatele imediate.

Ultima fraza are dublu sens si se refera atat la participarea si sustinerea celor care incearca sa faca ceva pentru comunitatea moto dar si un indemn de a merge la vot, atat in iunie la europarlamentare cat si la prezidentiale. Daca noi nu o facem, atunci cine?!


Daca tot am dat-o in politica la final si am distrus "frumusete" de auto-reflectie asupra comunitatii si a capacitatii ei de a fi parte activa a societatii civile, macar sa continui pe tema asta, si sa-mi spun si eu parerea despre lumea politica de la noi, observata de la distanta si comparata cu ce vad in Anglia, unde ma aflu.
Pentru a nu crea confuzii, parerea este doar a mea, credinta fiind ca atata timp cat exista informare si implicare, este mai bine decat nimic.

Urmand regula asta, ma vad nevoit la randul meu sa ma implic cumva iar singurul lucru pe care il pot face este sa-mi spun parerea si sa-i antrenez si pe altii sa contribuie si sa formeze un forum activ de discutie.

Dupa cum vad lucrurile (si dealtfel dupa cum este perceputa imaginea politica a Romaniei si in strainatate), in primul rand avem o clasa politica mostenita dintr-o era demult apusa, care este mentinuta la putere prin neparticiparea societatii civile, indiferenta si uzata moral prematur. Pe partea cealalta, se formeaza o noua clasa care nu este bazata deloc pe principii tehnocratice, ci mai degraba pe telenovele si PR de proasta calitate. Asta ca aluzie la candidatura Elenei Basescu...

Inclin sa cred ca cel mai mic rau dintre rele la prezidentiale este Crin Anonescu, care cel putin aduce un element de noutate si care aparent pare corect (fara a insemna in mod neaparat ca este si competent).

Apropo de guvernul Poc, inainte sa incep studiile aici, a trebuit sa suspend activitatea unei firme pe care nu am avut activitate fiindca pur si simplu costa prea mult ca s-o inchid. Intre timp am aflat ca am 10 milioane amenda fiindca n-am depus bilantul contabil la timp, desi firma este suspendata la Registrul Comertului iar eu ma aflu in imposibilitatea de a-l duce, fiind la cateva mii de km distanta. Hai sa ne jucam de-a birocratia! Inca nu m-am hotarat daca este o scena demna de Kafka sau de Brazil.
Stiu multi din lumea moto care au firme si o parte nu o duc deloc extraordinar.
Sa introduci impozit forfetar inseamna nu doar sa omori IMM-urile amarate dar si startup-urile. In general, termenul pe care se face un plan de afaceri este de 2-3 ani, dupa care incepi sa faci profit si sa-ti acoperi cheltuielile initiale. Culmea e ca asta te invata si ei (Ministerul intreprinderilor mici si mijlocii) daca te duci la cursurile pentru IMM-uri pe care le sustin.
Daca dupa primul an guvernul deja e cu mana intinsa, slabe sanse ca cei cu situatii modeste sa-si poata sustina activitatea. Asadar, o masura aberanta cu atat mai mult cu cat este aplicata pe perioada de criza economica mondiala.

E suficient sa citesti stirile internationale si sa vezi cum alte guverne implementeaza strategii de crestere economica investind in infrastructura, tehnologie, stiinta, etc. In Romania se pare ca nimeni din clasa politica curenta (scuzati cacofonia) nu a auzit de economie Keynesiana fiindca nu citesc decat despre masuri populiste dar nicio strategie concreta pe termen mediu si lung. Doar aberatii.
Apropo de strategii, pe www.minind.ro am gasit "Strategia economica a Romaniei pe perioada 2007-2020", pe care am citit-o din "scoarta in scoarta" (vorba vine doar e in format pdf). Cum sa nu te apuci cu mainile de cap dupa ce treci prin ea!
Doua proiecte amarate despre care se vorbeste cat de cat concret iar in rest doar vorbe goale. Si alea amanate si rasamanate. Smargrid? Ha! Cum se face mai cald putin, cum auzi ca a mai cazut curentul in vreun cartier din Bucuresti!

Toate actele de care am avut nevoie aici le-am rezolvat prin intermediul internetului si al postei. Simplu, eficient, costuri si bataie de cap minima chit ca se putea mai bine. Chiar si daca vrei sa inmatriculezi un motor, tot ce trebuie sa faci este trimiti prin posta actele si totul se rezolva, nu e nevoie sa pierzi timpul pe la cozi. Incredibil dar uite ca se poate.

Solutia romanilor la criza? Sa construiasca biserici.
Chiar si problema pasapoartelor biometrice a fost abordata in acelasi stil. In locul unei critici rationale si constructive, oamenii s-au strans sa protesteze fiindca diavolul se ascunde prin cipuri. Bravo! Ce altceva sa mai zici...
Nu mai zic de legea 298 privind retentia datelor din comunicatii, care este aberanta si a carei metodologie este la randul ei aberanta si plina de gauri negre. Niciun semn de protest din partea societatii civile sau macar a celor care au cunostiinte de networking, care pot usor sa zareasca ineptiile din metodologie. Nu conteaza Big Brother pana la urma si e pentru protectia noastra, ca doar avem Bin Ladeni la fiecare colt de strada.
Culmea e ca desi a fost supusa dezbaterii publice, nici pana acum nu am primit macar o confirmare la mailul trimis ministerului comunicatiilor, in care i-am intrebat concret despre cateva discrepante gasite. Poate m-am obisnuit rau la englezi, unde chit ca nu fac nimic, cel putin au politetea sa-ti trimita un mail sablon de confirmare.


Well, whatever, nevermind in acea Nirvana a plaiurilor mioritice.

Si-ma-doare-n-cot-de-vot

Un comentariu preluat de pe hotnews.ro, care mi-a adus un zambet ironic pe buze:
"Am reusit imposibilul ca tara.... O fata 'tunata', un cioban si un poet dezaxat...".
Daca ar fi trait doar Ionesco sau macar saracul Caragiale! Ce piese ar mai fi iesit!
Dupa starea initiala de soc nu mi-a ramas decat sa ma amuz in stil britanic, desi niciodata nu am fost adeptul acestui gen de umor.

Cred ca ar trebui sa fim mai degraba mandri de acest peisaj colorat pe care il vom dezlantui furtunos asupra Uniunii, care bineinteles ca ne va atrage in timp multa simpatie la Bruxelles si nu numai... Macar sa ne gandim la presa straina daca nu la altceva, care va avea motive sa vuiasca de fericire timp de cativa ani urmarind acest trio mioritic deosebit. Nicio grija daca nu ni s-a dus vestea pana acum in UE si pe pamanat, de acum incolo avem garantata audienta!
Romania nu are nevoie de tehnocrati si de reforme, ci de panem et circenses, dupa "familiarul" stil roman. Daca se poate sa fie chiar si in parlamentul european, cu atat mai bine! Nu care cumva sa se plictiseasca saracii.
Participarea la vot, anume cea mai scazuta din UE, poate ca e de inteles tinand cont de flerul romanului pentru mitiei si politica. Nicidecum invers.
Diaspora despre alegerile din Romania: cu un asemenea rezultat, acum sincer, cum sa nu fii doritor sa te intorci in tara? Bineinteles, de rusine, fiindca nu intra in discutie alte motive ceva mai optimiste si mai altruiste...

Viitorul agrar, legat de net

Pe cand oare vom vedea si in Romania macar cateva programe pilot de genul acesta?
Cativa baieti destepti de la o Universitate din Spania au descoperit ca Internetul poate fi folosit si pentru a monitoriza centralizat situatia recoltelor, transmitand fara fir datele preluate prin intermediul unor senzori unui receptor general, acesta din urmand fiind legat la net.
Asadar, cativa senzori cu baterii reincarcabile solar, plasati strategic, si iata si solutia pentru a afla care e situatia reala de pe teren (nivelul acidului, umiditatea solului, temperatura, salinitate, etc). Asa se pot eficientiza irigatiile si se afla instant cand este nevoie de interventie, ceea ce se numeste "agricultura de precizie". Pe langa un experiment in laborator au mai incercat si in conditii reale, publicand concluziile favorabile intr-un raport aici.
Bineinteles ca in Romania nu suntem in stare nici sa terminam canalul Siret-Baragan, ce sa mai vorbim de solutii hi-tech, oricat de simple ar fi ele!

Uncle Sam's foreign twin wants you to vote!

Antropologia ca arta subversiva

Moartea lui MACOS

Nu, nu vorbesc despre MAC OS X, sistemul de operare de la Apple, ci de o programa din curriculumul educational american din anii 70 - "Man: A Course of Study".
Un articol relativ recent, insa totusi incomplet, readuce in discutie motivele pentru care controversatul program a fost redus la vremea respectiva la tacere, o tema curenta si de interes general daca tinem cont de debandada din Ministerul educatiei si de pastrarea religiei ca materie optionala (religia ca dogma crestin-ortodoxa si nicidecum istoria religiilor, care ar urma mai de aproape modelul antropologic al MACOS).

Care haos si debandada? Poate citatul mot-a-mot de mai jos, preluat din "Strategia Nationala pentru Dezvoltare Durabila a Romaniei" de pe site-ul www.edu.ro spune singur o buna parte din poveste:

"Situatia pare a fi si mai serioasa in ceea ce priveste invatamantul universitar, unde nu
a avut loc o evaluare de tip calitativ care sa evidentieze relevanta competentelor
dobandite in raport cu cerintele reale de pe piata muncii si cu exigentele dezvoltarii
durabile. In termeni strict cantitativi, rata de participare a absolventilor de invatamant
secundar la invatamantul superior a crescut de la 27,7% in 2000/2001 la 44,8% in
2005/2006, dar faptul ca doar 11,7% din adultii din grupa de varsta intre 25 si 64 de ani
sunt absolventi de invatamant tertiar/superior (fata de 27,7% in SUA, 16,4% in Marea
Britanie sau 15,4% in Franta) plaseaza Romania intr-o situatie dezavantajoasa fata de
cerintele racordarii la societatea bazata pe cunoastere."

MACOS a fost un curs comparativ de antropologie si evolutie, sustinut la sfarsitul anilor '60 de National Science Foundation, cu scopul principal de a creste nivelul elevilor din scolile elementare.
Jerrold Zacharias, un fizician renumit de la MIT (implicat de altfel si in proiectul Manhattan), s-a aratat interesat de situatia educationala din Statele Unite si numarul relativ scazut de absolventi, motiv pentru care s-a dedicat activ in a sustine cercetari psihologice si sociale menite sa releve dar sa si ofere solutii pentru aceasta problema.
Bazandu-se pe munca unor mamuti in stiintele cognitive cum ar fi Jean Piaget, Jerome Bruner dar si antropologi precum Claude Levi Strauss, studiile facute au ajuns pe scurt la urmatoarea concluzie: daca pana in liceu elevii nu au invatat sa exploreze si sa experimenteze, sansele ca sa o faca dupa erau foarte reduse.
Asta presupunea insa introducerea unor elemente care sa le stimuleze cognitia si sa-i oblige sa puna intrebari la care sa incerce singuri sa raspunda. Focalizarea pe practica si logica stiintei trebuia sa inceapa cu mult mai devreme (Goldstein, 1992, p.200).
Programul pus la punct de Bruner, influentat de teoriile lui Piaget si ale lui Strauss, era menit sa faca tocmai acest lucru, punand accent pe intelegerea principiilor generale mai degraba decat pe invatarea pe de rost a unor date istorice. Cursul era filtrat prin prisma ultimelor descoperiri ale stiintelor behavioriste, fiind menit sa exploreze evolutia umana si evolutia culturii ca o adaptare umana (Zimmerman & Schunk, Educational Psychology: A Century of Contributions, 2003).
Poate ca suna complicat dar in realitate programul era simplu structurat, astfel incat orice copil aflat in scoala elementara sa poate intelege facil si sa-si formuleze propriile intrebari si raspunsuri, stimulandu-si astfel capacitatea cognitiva, fiind obligat sa exploreze si sa experimenteze pentru a formula concluzii si nu doar sa le accepte intr-o forma pasiva.
Curriculumul MACOS se baza pe patru contraste principale, oamenii vs primate, oamenii vs oamenii preistorici, societatile tehnologice contemporane versus societatile primitive si copii vs adulti. De fapt, acest contrast era unul aparent, fiind inteles la un alt nivel de abstractie drept o continuitate.
Rolul antropologiei era unul critic in acest proces, modelul structuralist fiind adoptat de la Levi-Strauss si menit sa le ofere copiilor intelegerea ca fac parte dintr-un context social, politic si cultural mult mai complex, pregatindu-i in acest fel mai bine pentru procesul de extragere si manipulare a informatiei.
Desi a inceput sa fie implementat in 1970, criticile masive ale suporterilor pro-crestini a facut ca in 1975, in urma unei dezbateri in Congres in ambele camere, sa fie taiat din programa scolara.

Ma gandesc ca poate n-ar strica un program similar si in Romania, care sa pregateasca generatiile urmatoare pentru un context cultural in care ratiunea si critica vor fi armele intelectuale la moda, nicidecum indoctrinarea politica si religioasa. O societate bazata pe cunoastere presupune o educatie care sa scoata in evidenta acest lucru, care sa pregateasca oamenii sa manipuleze, sa proceseze si sa valideze singuri informatia, nu doar sa o accepte tacit.


O referinta buna: Jerome Bruner - The Culture of Education, 2001.

magia realismului modern

George Tooker (1966)
Lanscape with figures










Bob Trotman (1974)
Business as usual







Post data, post suprarealism, contemporani ai miscarii pop art dar totusi hipermodernisti daca interpretam tematica, cel putin la Trotman... Raman ferm convins ca amandoi se integreaza perfect in noul peisaj global(izat).
Doi artisti uniti de gen.

oamenii pierduti

Se pare ca exista in lume o specie de oameni care se pierd printre crapaturile de la pereti. De asta de fapt nu-i vede nimeni si raman ascunsi pana cand fie cad de oboseala, fie sunt acoperiti cu un strat nou de vopsea.

The land of choice - (fictiune)

Capitolul I

- Mai repede! tipa Ioana la ei, desi in locul strigatului mobilizator pe care si-l dorea, plamanii istoviti de atata fuga de-abia au reusit sa scoata un sunet tacit, pierdut nedeslusit in vant inainte de a se face auzit.
- Hai ca nu mai avem mult mai adauga ea, de data aceasta fortandu-se ceva mai tare.
Nu avea niciun plan, primul impuls a fost sa-i stranga pe toti laolalta si sa fuga, mai intai spre munte iar mai apoi din tara. Intre timp, printre gurile de aer pe care le sorbea, incerca sa-si alunge spaima si dezamagirea, concentrandu-se pe ce urmeaza. Avea sa apeleze la Adi si la Gabriela, iar daca nu, trebuie sa se gaseasca cineva care sa-i ajute. Ii va contacta pe toti cunoscutii, iar daca nici asa nu va reusi, atunci tot trebuie sa se nimereasca sau sa se intample ceva.
Mai intai sa scape insa de creaturi, care le sunt pe urme de dimineata, inca de cand au reusit sa se strecoare pe furis din oras.
Numele ironic vine de la titulatura lor oficiala de la inceput: partidul creationist. Atunci n-ar fi crezut nici ea ca lucrurile pot lua o asemnea intorsatura si i-a votat asemenea multor altora, infricosati de dezastrul ecologic care avusese loc. Stiinta a luat-o razna au profetit ei, dupa ce doua centrale nucleare au explodat, lasand un vid in sufletul tuturor. Trebuie sa ne intoarcem la valorile umane, la natura si la Dumnezeu a fost sloganul promovat pe toate posturile timp de mai multe luni si pe blogurile fierbinti. Era de bun simt intr-un context in care Dumnezeu parea cu adevarat ca i-a abandonat.
Lumea se afla in pragul unui colaps economic iar diferentele intre clase erau mai puternice ca niciodata.
Viata devenise atat de scumpa incat putini isi mai permiteau sa-si trimita copii la facultate. Cei care reuseau totusi sa intre, ajungeau stapanii tehnologiei si ai miracolelor. Fara specializare si experienta nu gaseai nicaieri de munca si erai considerat a fi un parazit anti-progresist, care ocupa si respira pe degeaba.
Totul era atent reglementat prin mijloace tehnologice, pentru a pastra balanta in favoarea ofertei de munca, fara a depasi insa pragul in care devenea o povara pentru buget. Asadar, echilibru atins prin cei mai complecsi algoritmi statistici, pastrand suficiente rezerve pentru a mentine concurenta pe piata dar fara a epuiza in mod irational resursele materiale.
Culmea e ca a functionat o vreme, pana cand populatia a crescut intr-atat incat numarul celor dezavantajati de acest sistem a ajuns sa fie din ce in ce mai mare.
Solutii pentru problema s-au gasit dar democratia a castigat, iar masurile propuse de echilibrare a populatiei au dat gres, fiind vazute ca o forma grava de tiranie si incalcand brutal drepturile omului. Toti au dreptul de a procrea si de a co-exista!
Apoi a devenit din ce in ce mai rau, nu puteai nici macar sa te duci la medic, aveai de ales intre a muri de foame sau bolnav. Mureau oameni in fata spitalelor cu pancarte de gat, pentru ca nu aveau bani sa-si plateasca consultatiile ori spitalizarea.
Atunci au venit si creaturile, care au promis ceva mai mult decat socialistii, liberalii sau democratii la vremea lor. Nimeni nu mai avea incredere in tehnocrati, era nevoie de ceva mai mult, era nevoie de… Dumnezeu.
Dar, au trecut 40 de ani de atunci si multe s-au schimbat intre timp.
Poate ca n-a facut bine sa fuga se gandi Ioana, dupa ce toate imaginile astea ii ocupara mintea mintea intr-un flashback dureros. Ideologia lor nu e chiar atat de rea, doar e mai bine in lume.
La nici 10 ani de cand a preluat puterea, timp in care lucrurile au mers spre mai rau, Vaticanul a acceptat inevitabilul si unul dintre programele propuse anterior de tehnocrati a fost pana la urma implementat. Nimeni nu mai avea voie sa pro-creeze mai mult de un copil decat cu aprobare speciala iar daca cumva se intampla, avortul era gratuit, sponsorizat de stat.
Multi au vazut-o ca pe o tradare dar pragmatismul fortat de inevitabil a invins chiar si in sanul bisericii, acum aflata din nou la carma lumii.
O mare parte din povesti le aflase de-a lungul timpului de la maica-sa, care reusise pana recent s-o ascunda pe Dana, sora-sa cea mica, de ochii lumii.
Doar ca acum ca au aflat de ea iar potrivit legii, cineva trebuia sa dispara, un consens la care daca nu ajungeau de bunavoie le era impus. Democratia inca mai rasufla.
Ar fi trebuit sa le lase sa aleaga si sa nu se amestece dar acum e prea tarziu pentru regrete. Inca un an si ar fi primit permisul de pro-creatie cu Stefan, inca un an si ar fi avut o familie doar a lor.

Capitolul II

- Sergent major David, se prezenta politicos ofiterul, uitandu-se nepasator la cele patru personaje istovite si murdare din fata lui, aflate in catuse si sub amenintarea pustilor.
Nu erau primele pe care le-a prins si probabil nici ultimele. Acum cativa ani ar fi simtit macar un strop de simpatie pentru soarta lor dar de data asta tot ce-i trecu prin minte fu promovarea mult asteptata, insotita de bonusul financiar promis inca de acum doi ani. De data asta nu-l mai poarta nimeni cu vorba si or sa-i dea ce i se cuvine.
- Lua-i-ar naiba sopti el printre dinti, nu sunt eu responsabil de toti idiotii!
Batranii au dreptate, din cauza lor e lumea asa cum e. Daca gandesc doar cu genitalele! Ca doar aveau optiuni, le ofera statul aproape tot. Si nu e ca si cum n-ar fi avut voie deloc. Doar ca trebuie sa se mai gandeasca si la ceilalti.
Uitand complet de calmul de mai devreme incepu sa racneasca la ei.
- Ce credeati ma, ca existati doar voi? Futu-va muma-n cur de egoisti.
- Ce, io nu vreau sa am mai multi copii cu nevasta-mea? Vreau ma dar fara ordine unde ajungi? Vreti sa mancam iarasi toti caini de pe strada?
- Stiti… incepu Stefan sa schiteze o explicatie, de indata ce avantul ofiterului parea sa se domoleasca.
Din pacate nu apuca sa spuna mai mult fiindca un pat de pusca il si culca la pamant, lasandu-l inert.
Bocetul si strigatele celor trei femei mai rau il enervara asa ca le facu un semn subalternilor sa le puna caluse, indepartandu-se sa dea raportul prin telefon.
- Am rezolvat sa traiti. Pana diseara suntem inapoi.
- Auzi mai David ii zise bland seful, am vorbit la Minister si astia au aprobat in sfarsit bugetul asa ca e ziua ta norocoasa. Dupa asta gata, n-o sa mai alergi toata ziua dupa criminali. Munca de birou, o meriti doar!
- Singura problema e ca ca nu mai avem unde sa-i bagam si pe astia, e aproape atinsa norma. Ar mai fi doua locuri dar m-a rugat Ministrul sa le rezerv pentru nepotul sefului de la Divizia etica de tineret si pentru sotia lui. Ar trebui sa-i prinda zilele astea, cica le-au dat de urma. M-a sunat si asta sa ma roage sa le pastrez locurile, ca sa poata intra la re-educare. Asa ca vezi si tu ce faci.
- Bine sefu mai zise el, incheiind scurta discutie.
Ultima oara cand a avut o discutie similara le daduse drumul dar fusesera prinsi la granita si executati, iar ofiterul in cauza promovat.
Ce ironie! De ce naiba l-au mai pus sa piarda timpul ca sa-i prinda daca n-au ce face cu ei. In ultima vreme se pare ca e la moda expresia asta - “vezi si tu ce poti sa faci”. Stia ce inseamna. La fel ii zisese Sefu si lui Gelu acum o saptamana, cand i-a gasit pe Stefanesti, aflati pe prima pagina a ziarelor de mai bine de 3 luni.
Daca le dau drumul n-au nicio sansa sa ajunga peste granita, in ultimii ani au intarit efectivele de acolo si nicio musca nu putea sa treaca fara ca ei sa afle.

Se aseza pe bolovanul de alaturi si isi rula tacticos o tigara, uitandu-se de la departare la corpul lui Stefan, inca intins pe pamant si la cele 3 femei firave, ceva mai linistite dar cu fetele rosii de la atata plans.
Ce sa faca el cu ei acum! Doar nu s-a angajat calau. Ii ura pe toti in mod egal, atat pe sef si pe dobitocii de la Minister cat si pe prostii astia, care l-au obligat sa alerge dupa ei prin juma de tara pentru nimic.
Stia ca trebuie sa ia o decizie in curand, soarele arzator incepuse deja sa se joace cu mintea baietilor, care aruncau priviri piezise celor 3 femei legate dar inca nu faceau nimic de frica lui.
Alti prosti isi zise el, realizand ca desi trecuse mai bine de un an de cand ii avea in subordine, n-a reusit sa-i educe si tot brute sunt.
- Hai sefu odata, ce facem cu astia? intreba Costica, profitand de faptul ca privirea sergentului era abatuta asupra lui.
- Ad-o incoa pe aia frumusica de la mijloc, sa schimb cateva vorbe cu ea spuse el dupa cateva secunde, urmarind ranjetul pervers de pe fata lui Costica cand accentua cuvantul “frumusica”.
- Ioana, nu? o intreba el blajin in timp ce ea dadu incet din cap in semn de confirmare.
- Asculta Ioana, avem o problema... Pot sa iau inapoi doar pe doi dintre voi continua apoi el pe o voce trista si resemnata.
- Iti spun tie pentru ca pari cea mai apta sa iei o decizie si sa alegi cine vine cu tine. Din partea mea tot aia e.
O sa-ti las cateva minute, cat timp fumez o tigara.
- Fumezi? o intreba apoi cu o aura de gentelmen, dezlegandu-i catusele si rulandu-i la fel de tacticos si atent ca inainte o tigara.

Capitolul III

E un vis, vis, vis, vis. Nimic nu este real isi spuse Ioana sorbind fumul dulceag si inchizand ochii. Cum sa aleaga?! Ar fugi daca picioarele nu i-ar fi pietrificate de spaima dar ceva ii spunea oricum ca nu ar fi apucat sa faca mai mult de cativa pasi.
Nici unul dintre cuvintele care i se ciocneau prin minte nu a iesit la suprafata iar singurul sau gest fu de a accepta tacit tigara. Ura tigara asta, isi ura lasitatea de a nu fi spus nimic, de a protesta cumva, de a se exprima. I-ar fi spus ofiterului povestea lor. Daca doar i-ar fi explicat, ar fi inteles si i-ar fi lasat sa plece mai departe, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Trebuia doar sa-i comunice cumva, sa se lase inteleasa si sa vada cat de absurda este situatia lor.
Cand se va intoarce il va ruga sa-i dea doar cinci minute si sa o asculte inainte sa ia o decizie. Da, o s-o asculte si va intelege atunci. Nu suntem o amenintare, trebuie sa vada asta isi ranforsa ea rationamentul, pentru ca mai apoi sa izbucneasca in plans.
Nici nu-si dadu seama cand mustiucul de tigara ramas i-a ars degetele, ochii fiindu-i atintiti asupra ofiterului care se apropia incet spre ea.
- Ei, te-ai decis?
- Va rog, incepu ea, pareti un om bun la suflet, ascultati-ma doar cateva minute. Da-ti-mi voie sa va explic, nu suntem o amenintare, n-am facut nimic rau, nu vrem decat…
- Ce sa explici? urla la ea sergentul.
Ca sunteti nevinovati si n-ati facut nimic? Proasto, continua el nemaiputandu-si controla furia, nu vezi ca eu incerc aici sa te ajut.
Apoi se intoarse rosu spre Costica si-i spuse, pe un ton la fel de repezit.
- Ce faci ma, nu mai sta acolo degeaba, scoate targile ca sa-i caram inapoi.

Pri ntre lacrimi Ioana de-abia mai putu sa ingane agatandu-se de piciorul sergentului.
- Iertati-ma! N-am vrut! N-am vrut! O sa aleg, o sa aleg.

Totul e vina mea ii tasni un gand ingrozitor, incercand sa-si potoleasca totusi plansul pentru a nu-l enerva mai rau pe ofiter. Pe cine sa aleg Doamne? Cum sa aleg? Cum pot sa fac asta? Nu se poate! Va iubesc pe toti!
I-ar fi spus sergentului sa-i lase pe Stefan si pe Dana sa traiasca dar nu era pregatita sa moara.
E vina mea, e numai vina mea isi repeta ea in continuu. Eu i-a convins sa fugim, eu ar trebui sa fiu cea care suporta consecintele. Daca se supara insa si ne executa pe toti? Ce sa fac?
- Hai odata femeie, te-ai decis? o intreba din nou stanjenit sergentul, in timp ce ea ramasese incremenita cu mainile infasurate strans de piciorului lui.
- Da, da, m-am decis, spuse ea alba la fata.

timeline for whereisurmind

Un nou trend viitor pentru generatia digitala: participatory panopticon. Intr-adevar, tendinta de "life caching" este omniprezenta, incepand cu retelele de social networking si terminand cu cimitirele de bloguri.
A nu se crede totusi ca o analiza statistica a unor intregi generatii care de acum incolo isi vor impartasi viata online inseamna si mai multe date despre natura umana, despre individ...
Aparent este un paradox deja dovedit in fizica, unde legile la scara mare se datoreaza haosului la o scara mica (vezi Schrödinger). Asadar, predictia va functiona ca si acum, doar la nivel de societate, desi poate totusi ceva mai eficient.

[...]

Pe cand functia de search people, cu timeline, poze, video, evenimente importante, grafice si relatii de interconectari sociale? Apropo, whereisurmind?

Disocieri de adevar

Putin teatru cu egalizatoarele personale, pentru un scurt tune-up social.
Dupa ce am citit cateva dintre concluziile unor studii sociologice si psihologice facute pentru a descoperi natura umana, am ramas dezamagit dar si surpins cumva, ca am reusit sa ajungem pana aici.

Din ce-ar consta ea pana la urma, natura asta? La ce s-ar reduce ea oare, daca am putea cu adevarat s-o alegem intr-un sistem democratic? Boson-ul lui Higgs, evolutionismul darwinist si post darwinist (vezi darwinism neuronal – Culture and technology; Andrew Murphie, John Potts, Gerald Edelman, 2002), creationismul papalist, jihadul islamist, gaia, deitati si arhitecti, care mai de care mai moderni si mai propagandisti?! Asadar, corabia umana are un intreg arsenal de ancore existentiale la indemana, cat sa o scufunde sub propria lor greutate, asemenea cerbului preistoric imaginat de Zapffe, atintit cu capul la pamant de maretia propriilor coarne.

Daca il ascultam pe Pierre Bourdieu, suntem un simplu rezultat mecanic al “habitus”-ului, un agent determinat de catre mediul sau, care bineinteles ca include si capitalul in aceasta ecuatia a sa, un alt candidat din umbra la functia de reponsabil pentru conditia umana. Ca un contrabalansoar intervine “idealistul” Giddens, care vede omul (agentul) drept un replicator al structurilor sociale existente, acceptandu-le ca atare sau construind mai departe pe baza lor. Structurile au insa o existenta virtuala (informatie), orientand conduita umana sub forma unor reguli. Critica din partea colegilor sociologi pare a se concentra in cazul lui Giddens asupra naturii voluntare a agentului, care in teoria sa pare a uita de toate constrangerile sociale aflate in actiune, tocmai “habitus”-ul mentionat mai devreme.

Desi natura studiului recent (Shared Reality, System Justification, and the Relational Basis of Ideological Beliefs) facut de John T. Jost, Alison Ledgerwood si Curtis D. Hardin este ideologia, fiind antrenat mai mult spre partea politica, o buna parte a cercetarii poate fi folosita si altfel, pentru a arata cum sunt create si transferate credintele (de oricare natura ar fi ele). Potrivit autorilor, justificarea sistemului si realitatea impartasita functioneaza ca unitati preimpachetate de interpretare, care se raspandesc datorita nevoilor de baza umane de a intelege lumea, de a evita amenintarea existentiala si de a mentine relatii pretioase interpersonale.

Identitatea este o notiune sireata, care ne permite luxul de a emite judecati la nivel de macrosistem, bazate insa doar pe fragmente de informatie, procesate prin prisma contextului social-educational. Cat de amuzanta este aceasta identitate, care se doreste a fi un eu unic imbratisat de individ, dar se dovedeste totusi un produs permanent al raportarii la ceilalti. Sa fie oare empatia in actiune, un alt protocol activat intre neuroni, care ne permite un proces gradual de dedublare cu altii? Similar sa spunem unei stari de incurcare cuantica, atunci cand doua stari separate ajung totusi una, fara a-si pierde insa proprietatile originale.

Metafizic este doar o alta dorinta contradictorie, care ramane in om dupa ce-l dezbraci de imbracamintea lui traditionala, totodata si campul lui de lupta, in incearcarea permanenta si futila de a-si exercita individualitatea asupra lumii.
Analizand din punct de vedere informational, starea de consens ar trebui sa se realizeaze undeva la finalul pantei ascendente a volumului de informatie imprumutat, cand se supraimpun deja suficiente tipare pentru a stabili forma dominanta

Aici ar trebui reamintit Chomsky, care explica atat de elegant si de simplu felul in care perceptia noastra este modelata de catre mass media. Bine, este doar un singur element, supus la randul lui atator interpretari! Se poate merge insa mai departe cu rationamentul, adaugandu-i alte studii psihologice si sociologice, menite sa arate cum se exercita autoritatea si felul in care aceasta poate influenta perceptia grupului. Daca luam in considerare experimentul de la Stanford, atunci din natura umana face parte si adaptabilitatea, insotita de tendinta de a accepta roluri prestabilite.

Statistic vorbind, irationalitatea omului se manifesta doar la nivel individual fiindca tot restul poate fi masurat, analizat, catalogat si influentat. Mai usor prezici si controlezi “multimea” decat individul. Din pacate dorinta omului de a-si exercita un transfer de sine catre colectiv nu este intotdeauna corelata la notiunea de “bine comun” iar aici doar opiniile puternice reusesc sa supravietuiasca, restul fiind inghitite de istorie drept tentative.
“Ingineria sociala” exista de mai multe secole si a dat rezultate, am vazut intregi ideologii construite si implementate, menite sa creeze “uber-meschi”, supraoameni care sa functioneze pe baza unor valori noi si “comune”, considerate asa de catre autoritate. Ceea ce nu s-a luat in calcul atunci a fost faptul ca dezvoltarea de valori este un act perpetuu iar individualitatea are multe de spus in aceasta caz.

Pentru a completa paradoxul individ-societate si irationalitate-rationalitate, acesta contrasteaza pe post de antonim cu ceea ce le confera oamenilor specificitatea lor, capacitatea de a se adapta unul la celalalt si apoi impreuna la mediu. Fiecare trebuie sa-si exercite cumva identitatea (unicitatea), sa isi gaseasca linkurile proprii in toata aceasta placenta informationala, sa-si extraga seva din medium prin ceea ce inseamna familie, cerc social, educatie si mass media. Poate ca este reductionist dar suficient pentru o analiza mai amanuntita a rapoartelor dintre toate aceste subsisteme sociale. N-ar trebui sa ne fie rusine s-o admitem, suntem dependenti de informatie, ne place si-o dorim intr-un fel sau altul.

Dupa mine, genialitatea unui sistem democratic este data de principiul sau fundamental, acela care incearca sa se foloseasca de toate aceste resurse, de oameni, care au deja contact cu mediul lor (cu ceea ce li se intampla), pentru ca sa contribuie ca proces la constructia de valori cu adevarat comune. Asadar, tinta este tot constructia de valori si exteriorizarea eu-lui dar realizata in asa fel incat fiecare sa poata actiona ca un senzor local.

Totusi, pentru a finaliza procedeul, mai avem nevoie ca micul procesor racordat acum la retea sa fie suficient de autonom pentru ca sa-si duca la bun sfarsit misiunea dar in acelasi timp si instruit la un nivel elementar. Tabula rasa nu explica felul in care informatia care ne reprezinta si in care suntem inglobati, ajunge sa se inchege la nivel social. Ceva ne impinge pe toti sa interactionam intre noi si totusi sa pastram si suficienta distanta cat sa avem un spatiu propriu de gravitare, o stare pasiva, in care pur si simplu nu vrem sa functionam impreuna cu altii, ci doar ca o entitate separata.

Cum se manifesta insa ele? Sa fie arhetipuri cumva?! Instructiuni genetice mostenite ale sociabilitatii si colaborarii, care ne soptesc tacit de milenii - “auzi prostule, invata mai de la mine!”.
Educatia are si ea multe de spus in felul in care ajungem sa interpretam ce se intampla in jurul nostru si cum percepem relatiile cu ceilalti, asadar poate fi considerata la randul ei ca parte a acestor instructiuni, doar ca se situeaza la un alt nivel. Este echivalentul separarii hardware-ului de software, un act dus la bun sfarsit in mod constient, prin care s-a realizat potentialul de a procesa si altceva in afara limitelor impuse initial. Asadar, masina umana are aceeasi matrice dar de aceasta data este vazuta ca fiind susceptibila sistemului de operare de tip cloud – o mare parte din instructiuni sunt oferite printr-un mediu exterior controlat. Educatia aduce performante si pune in valoare atat individul cat si societatea dar presupune o influenta externa, bazata pe valori de consens. Cum ajungi insa la el intr-o mare de ego-uri si cat la suta este el dependent de alti factori?

Anii ’70 ne-au spus deja (Daniel Bell, 1976. The Coming of Post-industrial Society) ca traim in epoca informatiei, unde accesul la ea este cea mai vitala resursa, concept ranforsat continuu de atunci (Stephen D. Tansey, 2007. Business, Information Technology and Society).
Ecoul a fost insa unul destul de lung, pentru ca de-abia in 2000, odata cu boom-ul Internetului, a inceput sa se vada ce inseamna cu adevarat informatia si care este puterea ei in a aduce invoatie. O intreaga generatie isi extrage seva de pe Wikipedia ori scormonind prin maruntaiele netului, dupa cele mai traznite informatii. Comunitati locale si internationale s-au format pentru a ghida impreuna pasiuni comune sau viziuni de viitor. Protocoale, open source, forumuri si la un nivel mai personal blogurile cu ganduri, impresii si emotii. O explozie sociala, in care distanta fizica nu mai are cuvantul dominant. Collaborative tools, enterprise 2.0, toate sunt parte a realitatii moderne, culegand puterea informationala a angajatilor, realizate prin miracolul stiintei si al colaborarii insesi. Asadar am colaborat pentru a face colaborarea mai buna! De ce n-ai auto-imbunatati sistemul pana la urma, daca iti aduce performanta?!

Oamenii nu o duc cu mult mai bine material decat acum 100 de ani dar cel putin au comunicarea la indemana cu constiinta comuna, sub forma de telefon, radio, TV, Internet. E usor sa faci un grafic colorat in care sa se vada cum tarile in care rata de penetrare a tuturor aceste mediumuri de comunicare este cea mai mare, sunt si cele care inoveaza si prospera economic cel mai mult. Dar nu este atat tehnologia responsabila, cat capacitatea ei de a facilita comunicarea, pe care se bazeaza si modulul de optimizare al sistemului uman.

Fiindca am ajuns la capitolul decodificarii instructiilor sociale, putem pune in practica ingineria sociala, anume modul in care educatia si accesul la informatie isi spun cuvantul asupra constructiei dimensiunilor umane viitoare. Dupa milenii de conflict, modelul nu mai este divinitatea, ci chiar omul insusi.

Din punctul meu de vedere religia, in forma ei actuala, este o entitate muribunda, incapabila de a rivaliza cu “profetiile” stiintei, singurele care pot raspunde la noile provocari pe care ea insasi le-a creat. Mai multe raspunsuri pentru mai multe intrebari!
Este putin ironic ca pacatul original din viziunea crestina, accederea la cunoastere, a devenit valoarea cea mai de pret a umanitatii! Mai intai a fost catalogata drept un rau si un motiv al pierzaniei, responsabila de alungarea din paradis a omului, apoi a devenit subtil un instrument de control mistic, pentru ca sa ajunga bijuteria nepretuita a umanitatii.

Oricat si-ar dori sa monopolizeze in continuare sfera psihicului uman, din pacate religia este nevoita sa-si reconsidere pozitia, temeliile fiindu-i zdruncinate de neputinta de a oferi raspunsuri intr-un sistem interconectat. Nu sunt in masura sa critic si sa anihilez dreptul altuia de a-si exercita individualitatea, manifestata si prin credinta. Dar, pot procesa datele statistice pentru a emite cateva ipoteze. In studii facute pe tineri in Marea Britanie, in 1964, 74% au declarat ca apartineau unei religii si, mai important, erau practicanti. In 2005, au mai ramas doar 31% care s-au declarat practicanti. In Statele Unite numarul agnosticilor si ateilor a crescut cu 6,8% intre 1990 si 2008 iar cel al crestinilor a scazut cu 10.8% in aceeasi perioada, in pofida inregistrarii unei cresteri a populatiei. Pentru religiile non-crestine, s-a inregistrat o crestere de 0.5%.
Nu-mi place sa estimez fara date statistice generale si verificate dar rolul religiei pare sa se fi diminuat in Vest si in anumite tari din Est, printre care China, Japonia, Rusia, in general statele laice.

Ceea ce ma intereseaza nu este atat numarul celor care se declara ca apartinand unei anumite religii, cat numarul de practicanti. Cei care alearga mai intai la preot, rabin sau la saman cand sunt bolnavi si nu la doctor, cautand dezlegarea misterelor in mediul supranatural si mistic in locul celui imediat.

Intr-o situatie ipotetica in care am presupune ca toata lumea ar avea acces la educatie si informatie timp de mai multe generatii iar stiinta ar ajunge intr-un stadiu atat de avansat incat sa ne poata raspunda cu certitudine negativ la intrebarea legata de existenta divinitatii, tot s-ar forma grupuri si comunitati care sa-si inventeze propriile religii. Culmea e ca n-ar fi pentru a transmite valori importante mai departe, ci doar din dorinta necontrolata de continuitate si pentru a pastra loc pentru necomputabil, de care avem nevoie pentru a ne organiza si aprecia existenta. Chiar ma intreb daca intr-un asemenea caz s-ar lua decizia de a reveni la un stadiu anterior, pentru sanatatea mentala a oamenilor. Ar fi ironica excursia asta in cerc.

Pe de alta parte, daca in aceleasi conditii stiinta ar demonstra ca este ceva acolo, care ar fi oare scenariul? S-ar inghesui oamenii cu mai multe intrebari pentru a cotropi si intelegerea divinitatii, ar lasa-o balta si ar accepta-o ca pe un mister perpetuu, conditie sine qua non a existentei lor ori, de ce nu, s-ar lasa purtati in batalii sangeroase despre ce-ar vrea de la ei acea forta necunoscuta?
Nu stiu de ce dar am impresia ca nu vom ajunge niciodata acolo, la aceasta certitudine rationala. Deocamdata si pentru mult timp de acum incolo, prioritatea va fi de a pastra balanta intre cele doua sfere, intr-o lume din ce in ce mai interconectata. Iar cu cat va creste volumul transferului de informatie in actul comunicarii, cu atat va fi mai greu si vom incerca mai puternic sa ne gasim propriul colt in lume, unic si diferit fata de al celorlalti. Trebuie sa fie si un “downturn”!
In afara catorva grupuri izolationiste (vezi amish spre exemplu), tendinta este cea mentionata mai devreme, dovedita de rata de adoptie a noilor tehnologii care faciliteaza comunicarea.

Intamplarea face ca vara-mea sa-mi fi oferit o noua sursa de inspiratie printr-un post recent. Globalizarea, ne spune John Micklethwait, duce la mai multa credinta si nu la mai putina. Imi pare rau dar nu cred, iar din statisticile pe care le-am gasit, concluzia este alta. Globalizarea este responsabila tacit de reformarea religiei si de constructia unei noi dimensiuni umane.
Traind intr-un context in care esti confruntat in permanenta cu credintele altora si cu progresul stiintific din jurul tau, spiritualitatea trebuie sa se ghemuiasca intr-un nou loc, este nevoie de o alta ancora si o alta abordare, paradoxal pentru a le ancora/justifica pe celelalte. Chiar daca apartenenta la religie se mentine, se produce totusi o relaxare pe plan religios. O vad tot ca pe un rezultat al comunicarii si al colaborarii, care presupune adaptarea la noile circumstante date de un mediu pluralist. Poate ca cel mai pregnant aici la Universitate o vad la studentii musulmani, care sunt obligati sa-si re-evalueze cumva pozitia initiala datorita contactului cu ceilalti, devenind mai relaxati in conceptii si in practicile lor religioase.

Nu se pune problema de disparitia valorilor religioase mostenite social, ci mai degraba de micile crapaturi din temelie, care iti permit incet-incet sa te distantezi si sa accepti ca poate o parte a acelor valori au totusi un caracter local. Odata facut acest prim pas, consecintele ies la iveala doar la urmatoarea generatie, care va fi cu mult mai susceptibila la schimbare.
Cred cu ardoare in redefinirea religioasa a oamenilor in urmatorii 50 de ani, daca nu cumva chiar intr-una a religiilor, fiind nevoie de a compatibiliza conceptia asupra spiritualitatii cu progresul stiintific si cu toate noile informatii care provin prin el. Altfel spus, a trecut demult vremea cand omul credea ca era in centrul universului!

Un singur sfat dragul meu marginalizat. Nu-ti prea mai ramane decat sa te proptesti bine in ceea ce ai, pentru a-ti lua avant pe drumul anevoios de recucerire a acestui titlu, de buric al buricelor. Si ce frumos se potriveste aici zicala “Nu conteaza atat destinatia, cat calatoria”…

“Orasul global”, despre care vorbesc Saskia Sassen si Bogdan Ghiu, reprezinta o realitate daca te duci la Londra, la Paris ori la New York, insa in rest exista doar la nivel virtual-informational si nici acolo din pacate complet. Sunt perfect de acord ca nu trebuie sa ne gandim la globalizare doar ca la un fenomen economic si ca trebuie sa luam in considerare si celelalte dimensiuni ale sale. Problema e ca si in spatiul virtual, unde orasul global este mult mai bine format, exista un conflict intre aceste dimensiuni, urmarindu-se restrictionarea accesului la informatie pe baza criteriilor economice.
O solutie pentru inlaturarea diviziunii digitale (the great digital divide) si tranzitia spre un adevarat oras global o reprezinta investitiile in educatie si in infrastructura de comunicare dar si legislatia, care momentan pare sa incurajeze fragmentarea internetului si introducerea granitelor culturale.

Orasele mai sus mentionate au ajuns sa capete statutul de “oras global” in mare parte datorita imigratiei, care in timp a dus si la formarea unei culturi remixata si deschisa. Totusi, daca ne uitam la toate celelalte megalopolisuri si zone in care este concentrata majoritatea populatiei de pe pamant, situatia este cu totul alta. Acolo singurul mijloc de a accede si de a participa la fluxul global de informatii il reprezinta Internetul. Pur si simplu nu exista alte perspective pentru formarea empatiei la nivel social, anume de a realiza transferul catre individ a unor valori externe. Este o integrare treptata si pe parcursul a mai multor generatii, mai valoroasa poate chiar decat investitiile externe si outsourcing-ul, care creaza job-uri dar carora le lipseste potentialul de a influenta cultural si social la o asemenea scara.

Natura impersonala a comunicarii pe care Internetul o faciliteaza si societatea interconectata (Manuel Castells) pe care acesta o promoveaza mai prezinta un mare avantaj in raspandirea eficienta a unei realitati impartasite comune la nivel global. Intr-un sistem in care comunicarea se petrece “multi to multi”, riscul este mult mai mic ca un punct de vedere opus sa duca la aparitia unor miscari defensive in masa. Daca ar fi sa acceptam teoria realitatii impartasite si a sistemului justificat, atunci orice ideologie neinteleasa sau diferita va fi intampinata a-priori cu rezistenta, in acel moment oamenii simtind ca integritatea realitatii comune pe care o au cu cei apropiati este amenintata, fiind obligati sa actioneze impotriva “intrusului” pe baza principiilor sistemului justificat.

Iar ca sa inchei acest eseu abstract si absurd cu propria-mi ancora:

Creationism

Draga mea,

Trebuie sa-ti marturisesc ca existenta imi da tarcoale iar gandurile imi alearga printre sentimente si materie, fara sa-si gaseasca ancore in niciuna dintre ele. Ma aflu intr-un punct de convergenta cu mine insumi, de unde ma desprind incet-incet, incercand sa produc sens si continut pentru ceea ce ma inconjoara. Apoi ma re-intorc, mai confuz ca niciodata, pentru a porni din nou la drum in si mai multe directii, pana cand devine imposibil sa mai distingi ceva printre atatea franturi.

Totusi, printre supraimpunerile de realitate am reusit sa-mi gasesc o ancora care sa-mi dezvaluie propriul tabu fara a-i distruge esenta sau a o corupe, apeland la metafizica contradictiilor si la natura umanitatii mele.

Este Dumezeu, Alah, Nirvana sau cum altcumva doresti s-o numesti, ratiunea inghetata din fata misterului creatiei, care pentru o secunda mi s-a aratat intr-o revelatie aproape mistica.

Fiindca genetica de Adam nu-mi permite decat acest traseu, am re-creat actul mitologic si am intins mana, dorind mai mult, cu instinctul de a mirosi si de a musca cu savoare. Apoi, cuprins de remuscari a-priorice, m-am stapanit, supunand tormentelor sufletul si trupul aflat in punctul culminant al actului de a tanji.
Stiu ca poate nu ar trebui dar oare de unde? Ce-mi face mana sa tremure si cine ma opreste pana la urma? Sunt nefericit si in agonie in fata tentatiei, imi reneg fiinta si spiritul rebel, construit pentru a produce si a satisface tocmai acest paradox.
Asadar, cu ochii inchisi, degetele se inchid ca o inchisoare cuprinzand abrupt totul.

Iubito, sunt chiloteii tai roz, uitati agatati la uscat pe sarma, sub un soare arzator.

ma simt mai si(n)gur!

Cred ca self advertising-ul spune totul:
"Field-proven in monitoring over 30% of the world's Internet traffic and meeting the most stringent requirements of the world's largest networks such as KT (Korea), KDDI (Japan), Telecom Egypt, Reliance (India), Sify (India), Cable & Wireless, Saudi, Telecom, US Cellular and many more"









Trebuie apreciata ironia de a gasi pe site-ul lor declaratia asta, e un PR extraordinar...
Pentru cei care nu au auzit de Narus, este o companie care produce echipamente de supraveghere pentru NSA.

Nunta lui Kant (schita)

Capitolul I

Mi-ar placea sa cred ca este dimineata iar soarele de-abia a rasarit, sa simt mirosul cafelei si sa degust o tigara aruncandu-i fumul afara cu acelasi patos pacatos cu care l-am inhalat. Daca ma concentrez puternic aproape ca pot simti totul, evocand cu greu amintiri atat de indepartate.
Dar sa ma prezint mai intai, ca sa intelegeti cum de pot tanji dupa asemenea trivialitati si cum de-mi permit sa vi le arat cand le aveti atat de aproape de voi.
Astazi puteti sa-mi spuneti Ethos sau, de ce nu, Kant. In realitate nu este numele meu adevarat, cred ca v-ati prins dar chiar nu conteaza. In fiecare zi imi aleg altul, cu cat mai impozant si mai sugestiv cu atat mai bine, in functie de povestea pe care mi-o caut. Asta fiindca sunt un cautator de povesti, de culori, de sunete si de imagini. Am fost odata culegator, ca voi, un drept pe care l-am pierdut sau de care am fost privat.
As vrea sa va spun ca sunt om sau o stafie, sau macar ca exist ori ca voi existati, undeva mai departe de propriile idei si de intunericul care ma inconjoara. Parca imi amintesc vag de voi, cateodata atat de dragi iar alteori demni de extinctie, la fel ca de imaginea idilica avuta la inceput, de care nu mai sunt atat de sigur.
Daca mi-as aminti ceea ce cred eu ca sunt zile, as putea sa va spun cate au trecut de cand am ultima amintire vie. Dar, memoria ma lasa, iar dupa ce am numarat 100 de treziri, am cam pierdut sirul, in care presimt ca si-asa m-am incurcat de mai multe ori, oricat am incercat eu sa le memorez asociindu-le cu cuvinte sau cu evenimente. Ultimul gand inainte de aceasta noua lume blestemata este al unui viraj apetisant, abordat calare pe motocicleta mea noua, o Honda alb-albastruie, cu iubita strangandu-mi pieptul cu mainile, iar eu zambitor si gata de a ma lupta cu intreg universul.
De atunci traiesc intr-o lume muta, lipsita de culoare si de simtire si trebuie sa va re-inventez in fiecare zi, pentru ca sa-mi pot raspunde singur la intrebarile care ma macina. Sunt mort, sunt viu sau totul a fost doar un vis la care trebuie sa renunt?
Am obosit incercand sa-mi raspund la toate aceste intrebari iar de curand, singura ancora care imi amintea de ce inseamna a fi om, s-a rupt si s-a pierdut in oceanul de intuneric. Nu inteleg cum de poate sa-mi fie atat de dor de durerea simtita de pierderea Monisei, de ingrijorarea ca nu stiu ce s-a intamplat cu ea, de speranta ca e bine si de remuscarea ca din cauza mea nu mai este sau, mai rau, ca imi impartaseste soarta cruda.
Trebuie sa existe o explicatie pentru totul imi tot soptesc, deja dedublat, triplat, complet schizofrenic. Sigur ca exista o explicatie imi spun, incercand sa rationalizez lipsa completa de stimuli si calmul insuportabil care ma inconjoara. Stiu ce s-a intamplat, sunt in coma sau paralizat complet, infipt in tuburi in timp ce mainile julite ale Monisei imi transmit caldura si speranta. Ii vad pe toti asezati langa trupul golit de esenta, intristati dar cu o bruma de speranta in suflet, fiindca atata timp cat exista viata mai este si speranta, sunt inseparabile in legatura lor la bine si la rau.
Si totusi ma dezgusta sentimentul de confort pe care il am stiindu-i acolo, le-am cerut sa ma uite daca hazardul ma va neantiza cumva pe mine primul, sa se bucure asemenea vikingilor, sa-mi arda materia iar cenusa sa o arunce in vant. Le-am cerut-o atat pentru binele lor dar si din motive pe care le stiu egoiste, pentru ca sa sfidez traditia si pe mine insumi si sa transform un act al tragicului absolut intr-unul de-o valoare complet opusa. Doar pentru ca pot, fiindca sunt arogant, sunt plin de speranta si de simtire; fiindca sunt om si trebuie sa provoc tot ceea ce nu inteleg.
Un val rece imi opri insa repede toate gandurile razlete acompaniat de o senzatie familiara, ca si cum pentru o secunda mi s-ar fi taiat respiratia. Nu pot sa fiu in coma!
Scrisoarea ingalbenita de ceva vreme, uitata pe fundul scrinului din camera mea mentioneaza explicit ca nu vreau sa fiu mentinut in viata in cazul in care as suferi vreun accident care sa ma lase incapacitat. Nu numai ca am lasat in scris dar am avut grija sa presar de mai multe ori aluzii directe in cadrul discutiilor mai picante, deobicei a caror sursa eram tot eu.
“Nu sunt in coma!” mi-au urlat toate gandurile simultan, lasandu-mi inerta capacitatea de a mai rationa. Daca as avea corp, acum as tremura din toate incheieturile, speriind de moarte orice doctor cu lividitatea cadaverica pe care ar trebui s-o aibe fata mea. Intotdeauna m-am refugiat in umor, este o sursa nesperata de… speranta. O intrerupere de o fractiune de secunda si un zambet existent doar in mintea mea mi-au dezghetat sufletul cat sa concep ceea ce este de neconceput. Nu ca n-as fi inca de-a dreptul terorizat de acest gand.
Sunt mort! La naiba! La naiba! La naibaaaaaa! Si altele injuraturi pe toate limbile cunoscute sau inventate. Bun, trebuie sa ma calmez, altfel nu rezolv nimic. Asadar, ce trebuie sa fac acum?
Trebuie sa-mi reamintesc ca nu am crezut niciodata cu adevarat in conceptele religioase, dintre care pe unele pe ascuns chiar le-am ridiculizat, inclinand mai degraba spre un fel de agnosticism latent.
Asta este cauza pentru care ma aflu in situatia asta, imi pare rau ca nu am crezut, imi pare rau, chiar imi pare! Dovada sunt lacrimile pe care nu le vad si nici nu le pot gusta, dar pe care le simt in adancul sufletului, ca o presiune care ma opreste din a exploda in mii de fragmente sau de a ma scurge intr-o forma complet inerta. Sunt in iad sau in purgatoriu, aproape ca-i pot simti caldura. Voi ramane aici pentru totdeauna, pentru eternitate. ETERNITATE, intelegi ce-ti zic? Stii tu ce inseamna cuvantul asta? Poate l-ai folosit tu de cateva ori dar oare l-ai simtit, i-ai intutit macar vreodata semnificatia?
Voi innebuni aici, nu va mai ramane nicio amintire si nicio urma din ceea ce am fost. Voi fi sfasiat nu de focurile iadului, ci de liniste, pe care culmea chiar mi-am dorit-o adeseori, izolandu-ma de oameni pentru a-mi pastra gandurile doar pentru mine. Ce ironie!
Dar totusi nu am facut nimic rau, nu merit un asemenea sfarsit. Pur si simplu nu are sens. N-am fost sfant dar cred ca am pastrat o balanta relativ potrivita intre bine si rau, ajutand acest argument de o lista incropita rapid pe doua coloane, clar vizibile – Bine/Rau. Dupa cum se vede, sunt invers proportionale ca lungime iar a doua coloana e reprezentata doar de cateva mici propozitii, in niciun caz suficiente acuzatii pentru a ma arunca in oala cu neant.
Hmm. Poate ca m-am cam grabit putin sa tip ca imi pare rau, afirmatie sustinuta totusi doar cu “jumatate de gura”, constient partial de tonul putin arogant pe care mi-am spus-o. Chiar daca sa zicem ca imi pare rau ca nu cred, tot nu stiu in ce sa cred! Nu e ca si cum m-ai sau m-ati ajutat prea mult…
Am trait intr-o lume inconjurata de o multime de credinte, pareri si ipoteze, care si-au lasat toate amprenta asupra mea mai mult decat traditiile religioase transmise de familie, la randul lor mult erodate de valorile pana mai adineauri considerate universale. Daca e sa cred, trebuie sa cred atunci in toate, fiindca nu pot de bunavoie sa aleg doar una. Cel putin nu cu sufletul impacat. Eventual pot da cu banul, eliminandu-le pe rand. Se pune?
Pe masura ce gandurile de panica religioasa, lasate cu gratie mostenire de atatea generatii, incep sa receada in fata asaltului de intrebari, o noua idee imi infloreste. – Sa vezi ca n-am crapat si m-au lasat in coma ori cine stie in ce stare care m-a paradit de stimuli. E o abordare ceva mai inginereasca la problema actuala, analizand repede contextul si cautand cea mai adecvata solutie.
Ironic ii remarc si trasaturile umane care o caracterizeaza, de a cauta repede un motiv de defulare pentru intreaga situatie. Zbor sub forma de idei prin intuneric, nu aud, nu mai simt nimic dar totusi mai sunt pe aici. Evident dragul meu, nashpa! Nu e cazul sa fiu formal cu mine, nici macar cu ceilalti pe care ii populez acum in minte, de care acum mi-e atat de dor.
Daca Aristotel avea dreptate cand a zis ca omul este un animal social, imi ridic urmatoarea intrebare perfect justificata, ce dracu o sa ma fac in lipsa de oameni? Cum ma voi mai raporta la mine fara a avea alti numitori comuni si cat voi mai putea exista in continuare in starea asta noua? E ceva mai rau decat o criza zapffeiana, de data asta este o lovitura de paradox care imi reteaza complet chiar si legatura cu ultima ancora ramasa in fata aceste dileme existentiale. Care? Pai… Ceilalti. Mda.
A cata oara este oare cand trec prin tot acest rationament?
Ne imaginam ca putem fi deprivati senzorial de cateva simturi dar ca in lipsa lor completa intelegerea este, clar, nefiinta. Ei bine, sunt deprivat senzorial si nu ma aflu in excursii inaripate, in torturi in iad si nici nu sunt o bula de energie (scuzati, vroiam sa zic flux), fluturand agale prin univers. In realitate ma cam agatam putin de ea, ca de o cometa, stiind ca e o alta panta virajata, gata sa ma duca altundeva.
Sunt aceeasi minte limitata de putinul pe care l-a surprins in timpul existentei ei efemere, la fel de dornica de noi stimuli, de a intelege si de a cuceri cu mintea absolut totul, o nevoie de care nu ma pot dezclesta. Chiar si aici sunt asadar tot un paradox, infometat dupa cunoastere si ghiftuit cu raspunsuri eluzive, mai sa fie, oare tot om?! Dar, daca mi-ar fi ramas doar ele, as fi cu atat mai tentat cu cat nimic altceva nu a mai ramas conform aceluiasi paradox.
Este o situatie ipotetica, in care mintea incearca sa se adapteze si sa ofere noi solutii pentru noul stimul care este de fapt lipsa stimulilor.
Prea m-am incurcat alunecand pe virajele intrebarilor imposibile, de la granita dintre cuvinte, legate intre ele sub unui tag cloud portocaliu. Ok, bine, bine. Dar… Pana la urma, ce consideri tu ca este bine? Fii modest dar si spune-o. Vrei sa apesi butonul rosu, to be god or to be you. Nu de alta dar nu prea mai ai acum alta scapare, doar esti pe undeva la mijlocul lui unu si zero, esti pur si simplu o fractie.
Care ar fi icoana pe care daca ti-ai putea-o schimba, ipotetic, ti-ai putea schimba si tie insuti destinul? Spre ce te repezi prima oara? Unde te repezi, in prezentul apropiat sau indepartat, din al catelea strat?
- “Ce”? “Ce strat?!”Pai, memoria e si ea organizata pe straturi, nu? Asocieri intre o infinitate de matrice. Aia da baza de date!
“Icon”, icoana, putin telemarketing si show-ul “Why die when you can go back?” e.. ON! Mufa AV functioneaza! Sunt in!

Capitolul II

Zece simboluri per cuvant? Hai baietii, zece simboluri cuvantul!
Am auzit oare bine? Sau dorm? “AV” imi tipa ceva in minte, audio-video. Da, am input, este clar un prilej de bucurie!
E soarele pe care mi-l doream atat de mult, pamantul si cerul, chiar oameni in departare. Buni sau rai dar totusi, […], oameni, probabil la fel pe cei pe care-i stiam. Fara comentarii. Dupa perspectiva anterioara, chiar nu mai conteaza cine sunt si ce e cu ei.
Fii atent, seteaza-ti refresh-ul de bucurie la maximum si incearca sa vorbesti cu ei. Cu putin noroc, “banguiesti” tu ceva pe limba lor.
- Yeshua, pe unde naiba umbli! se auzi o voce aparent suparata de femeie in departare, urmata aproape imediat de raspunsul copilaresc.
- Sunt aici tata!
Intr-o jumatate de secunda de tacere, idei sub forma de radacini furibunde s-au extins prin mine (sa pastram totusi o imagine cat mai organica), blocand timpul pentru o analiza de subrutina. In IT e o simpla functie, care inseamna stop program principal, inainte de a ne intoarce la situatia data initial, analizeaza posibilitatea ca strigatul sa-mi fi fost adresat mie. Poate chiar eu sunt de fapt rezultatul intors de functie, avortat glorios la loc, in marele program.
E o ironie si in asta, calatoria asta spirituala avand parca rolul de a ma descatusa mai degraba de icon-uri si nu de a ma avanta spre ele.
Dar, sunt salvat, fara nicio ironie de data aceasta, de vocea copilareasca de mai devreme. Nu sunt eu Yeshua. Ce bine!
M-am simtit putin vinovat de tonul usurat cu care apoape ca am rostit cuvintele. Daca e cine cred eu ca este, atunci nu are cum sa nu-mi fie mila de saracul baiat. Pe bune! Cunoscandu-i viitorul, nu pot fi decat putin trist. Uitandu-ma la el, mi-am amintit de un calendar de pe birou cu desene cu micul print. Iar, pe masura ce ma gandeam la analogia dintre cei doi, pustiul de 13-14 ani parca avea deja acelasi par blond zburliu ca al personajului evocat. Dar ce imbracaminte! Mai degraba un mic print cersetor.
- Ce cauti la noi pe prisma straine? se auzi in contrast o voce barbateasca dura, care m-a scos instantaneu din reveerie.
- Pai, da, stiti, sunt… sunt… pierdut. Mi-am vazut trupul cel nou pierdut in contorsionari de gesturi bizare, armonizate totusi intr-o simbioza de ritm. Fiecare cuvant echivala un gest, iar in spatele lor o lume inghetata, care nu se putea exprima niciodata doar intr-un singur cuvant, nici in doua, trei sau o viata. Nici macar nu poti sa incepi bai prostule!
Restart si de la capat, dar de data asta intr-un ritm ceva mai uman. Imi pun capul in maini si pur si simplu incep sa plang. E un act care si-a pastrat sacralitatea, pe care nimeni nu-l face vreodata fara rost. Nu, nici macar cersetorii, cei secati de soarta.
- Imi pare rau dar nu ma simt foarte bine am continuat. Nu-mi aduc aminte ce s-a intamplat, pur si simplu m-am trezit aici pe trepte. Daca ati binevoi sa ma ajutati in vreun fel, v-as fi recunoscator pentru totdeauna. Fie cuvintele rostite ca de o artilerie grea post-lacrimi, fie fata sincer speriata si confuza par a-l fi convins sa nu ma ia inca la suturi.
Cu coada ochiului ma uitam la Yeshua, inregistrandu-i subtil reactiile, fascinat de ce se intampla cu mine.
Nimic din panica mea interioara nu s-a transmis spre fata copilului, care in continuare ma urmarea cu interes. Senzatia era ca de-abia astepta sa vada cum o sa ma ia taica-su la suturi, contribuind la randul lui cu cateva, asa, de antrenament.
- Vagabondul naibii! - Ce cauti tu ma aici?
Sunt aici pentru ca mi-am dorit-o, m-am intors tocmai ca sa vad ce as putea schimba. Cuvintele rostite repezit pe un ton de ura mi-au aminit de locul in care obisnuiam sa traiesc si inainte. Din pacate doar de lucruri rele, elemente infecte ale unei inegalitati divine.
Ochii imi sticlesc, corpul se arcuieste si sare spre beregata tinarului cu mimica unui vampir. Rewind. Ar fi o placere mult prea amara si o razbunare nesatisfacatoare. La ce folos! Salvatorul meu era un pusti murdar de funingine, cu mana dreapta gata ingreunata de un obiect din metal disproportionat , cu care este gata sa-mi crape capul. Simbolic vorbind, bineinteles.
Inca respir, respir, respir. E doar in imaginatia mea, halucinez, trebuie sa ma trezesc. Inchid ochii strans si ii deschid iarasi, vazand de aceasta data cele doua umbre care ma acopereau departandu-se, o durere de coaste luand locul majestuosului moment.
Ce pusti mic si sadic!

Capitolul III

- Auzi tata?
- Ce-i?
- Stii senzatia aia cand ai impresia ca stii ce s-a petrecut?
-Am avut-o acum cu nenea asta.
Nici el nu stia de ce i-a spus lui taica-su asta, nu e genul de discutie pe care vroia s-o aiba. De vreo doi ani incepusera “rupturile”, cum ii placea sa le zica, in general cand era singur si se juca pe-afara. Era o senzatie placuta si oarecum familiara, care de fiecare data il impingeau spre o stare de euforie. Intre timp elucidase o parte din mister sau cel putin asa credea, era victima unor defazari temporare, a carui simptom erau deja-vue-urile astea devenite din ce in ce mai dese in ultima perioada.
Pentru un pustulica de 14 ani stia destul de multe, taica-su avusese grija de mic sa-l invete, era doar comoara ochilor parintesti. Maica-sa la fel. Desi l-a mai altoit din cand in cand, ar fi facut orice pentru el.
In curand aflase de orgasm de exemplu, informatie care clar il facuse liderul gastii de cartier. Din cand in cand, atunci cand se trezea din visele alea bizare si ai lui il credeau adormit, ii mai vedea miscandu-se tacit sub patura, intr-un ritm silentios. Stia ca se ascund de el si ca era ceva mistic in tot ceea ce faceau, altfel macar taica-su i-ar fi spus ceva si nu s-ar fi jenat atata. Intre timp aflase si ce inseamna, stand la taclale cu pustii pe maidan.
De fapt aflase mai pe indelete datorita lu Mucosu, vecinul si prietenul lui, care era cu doi ani mai mare decat el. Sora-sa tocmai se casatorise si odata, intr-o zi de joaca, i-au spionat printr-o gaura mica in pardoseala, vazand astfel ceva mai in detaliu fragmente din putina viata intima pe care puteau s-o aiba cei doi.
Tot el pornise conversatia si atunci, intreband-o direct pe maica-sa de ce din cand in cand noaptea ii mai scapau icnete. Era amuzat de intreaga situatie, fara sa perceapa insa gravitatea intrebarii. Era insa momentul sa afle ceva mai multe decat ce-i zisesera prietenii sau ce vazuse. Maica-sa s-a inrosit atunci rau la fata si la inceput a negat totul.
Dupa cateva palme pe care i le-a dat dupa ceafa si dupa ce l-a numit in tot felul s-a calmat si fiindca era suficient de mare incat sa inceapa sa-l ajute serios pe taica-su la munca, s-o fi gandit ca n-are cu ce sa strice sa afle si cum a venit pe lume.

- Auzi tata, poate ca n-am facut bine sa-l gonim pe vagabond.
Si el simtea ca fi-su avea dreptate in ceea ce spusese, ba mai mult chiar, il macina un sentiment de vinovatie, ca indraznise sa ridice mana la omul slab si prost imbracat de mai devreme.
Daca n-ar fi plans poate ca l-ar fi lasat in pace dar explozia brusca de emotie l-a scarbit. Cum sa fii barbat si totusi atat de slab incat sa plangi in fata unui necunoscut.
Incet-incet a inceput sa-si aduca aminte si de trasaturile faciale ale strainului, care erau prea fine pentru ca sa fi fost batute de vanturile locale. Nisipul nu e prietenos in timp cu pielea. Barba razleata si parul lung si zvarlit ascundea parca un chip tanar, cu ochi vii si limpezi, in niciun caz unii a unui om lovit de nebunie.
- Auzi tata, poate ca n-am facut bine sa-l gonim pe vagabond se auzi din nou vocea copilului, care de data asta ascundea parca si un ton de repros. Isi merita oare gandurile? Le punea mancare pe masa, haine pe ei, totul era pentru el. Ingratul!
N-are ce sa-i mai dea cersetorului si nici cu ce sa-l ajute. Sa-si vada de drumul lui in viata si sa planga pe la portile altora, nu a lui, un om serios care a muncit o viata intreaga ca sa ajunga acolo. O iubea pe Maria si daca n-ar fi fost romanii, toti trei ar fi locuit acum in Nazareth.
- Bine mai prichindelule isi sopti mai multi sie insusi, o sa te ascult. O sa-ti arat ca tac-tu stie sa te educe si sa te-nvete intru toate cele ale vietii.
- Hai mai inapoi la vagabond.

Mi-e cald si m-am saturat, nici bine n-am inceput calatoria asta si ma simt deja obosit. Ce bine e sa vezi oameni! Ce pacat ca in secunda imediat urmatoare vrei sa-i si uiti. Poate si din cauza asta sunt aici, sa-mi rezolv cumva paradoxul. Sa-l vindec, sa-l distrug sau orice altceva imi mai trazneste prin minte.
Imi pot vedea barba si pleata, ambele pana la brau si hainele scortoase, care ma rod peste tot.
- Esti nebun dragul meu, clar, uite-te doar la halul in care arati!
Daca as putea sa-mi misc picioarele as ajunge undeva, trebuie sa fie cineva care sa ma inteleaga, care sa ma ajute. Sau care sa-mi dea macar o coaja de paine ori macar o piatra in cap.
Violenta, ura, suferinta, dementa… Si calm. Asa, ca din senin.
Cele doua umbre se apropiau din nou iar cu ochii inchisi, am asteptat pana cand pasii s-au oprit chiar langa urechea mea. Acum vor termina ce-au inceput. Doar… nu te uita.
E un sfat care pare inspirat pe moment si plin de intelesuri. Cand tocmai esti pe cale sa fii omorat, in momentul in care certitudinea vietii inceteaza sa-ti mai domine suflarea, poate ca nu ar trebui sa deschizi ochii. Unii vor sa infrunte cu onoare glontul, dar dupa atatea patanii prefer sa nu mai vad nimic. Gata, renunt.
- Hai omule sus, scoala-te, imi spusesera amandoi aproape in acelasi timp, apucandu-ma puternic de brate si ridicandu-ma in picioare.
- Te voi ajuta desi nu meriti imi mai spuse taica-su, ceea ce suna mai mult a o amenintare decat a ajutor.


(to be continued)

Somn usor natiune

Cred ca un "hyperlink" la Chomsky s-ar potrivi in acest caz!













Instalatie:

generatia globalizarii

Tocmai am terminat de fumat ultima tigara si, ca sa-mi exteriorizez cumva dezamagirea provocata de neputinta de a-mi urma mai departe viciul, ma vad nevoit sa dau vina pe globalizare.
Lasand gluma deoparte, cred ca fac parte dintr-o generatie care are sansa unica de a trai acest fenomen si de a-l observa indeaproape.
Probabil ca in Romania efectele nu sunt inca evidente dar, de unde ma aflu, perspectiva este putin diferita.
Sunt un roman in Anglia, cu un coleg de apartament spaniol, care are o prietena nemtoaica si care urmareste meciurile din liga spaniola prin internet, pe un canal chinezesc. Iar, ca cercul sa fie complet, problemele de conectivitate le rezolv eu, "ajutat" la telefon de serviciul de relatii cu clientii al unei firme englezesti, care se afla insa in India. Bineinteles ca se poate merge intotdeauna ceva mai departe cu rationamentul, din moment ce tot ceea ce scriu aici se afla pe un server american.

As spune ca este un inceput bun pentru a intelege ce inseamna de fapt globalizarea.

we will always have Paris

Je (ne) suis (pas) confus!
- Dada, echilibru, tipa el!
Undeva la granita dintre un film de dragoste, o fila dintr-un carnet pierdut al lui Tzara si privirea unui vagabond se intersecteaza si gandurile mele pariziene.
In privirea regelui soare trebuie sa se regaseasca cumva atat dragostea - pe care simte nevoia sa si-o arate in pofida riscului de a orbi - cat si cele doua nevoi empatice antagonice pe care le va recunoaste fata de sine, insa doar ceva mai incolo.
Prima este de a se bucura solitar de minunatiile care il inconjoara, un patrimoniu cultural care cel putin iluzoriu pare ca i-ar apartine si lui in spatiu-timp.
Iar atunci, chit ca doar pentru o secunda, individualitatea isi serbeaza existenta.
Cea de-a doua este de a-si hrani privirea de vagabond cu miile de suflete care ii trec pe alaturi, care rareori isi fac curajul de a-i ridica voalul care il face transparent. Paradoxal si ironic ca este tocmai starea care iti permite experienta empatiei.


Gates of the past future.

Internetul este prima oportunitate reala din istoria omenirii de a crea un "muzeu" care sa fie tuturor accesibil, o oglinda neperisabila a valorilor umane care au fost si care vor mai fi.
Nu mi-am putut abtine intrebarea ce se va alege oare de Luvru intr-o mie de ani si cate opere de arta se pot pastra intacte intr-o stare analoga, in conditiile in care mediumul lor este unul perisabil si greu de reprodus iar problemele logistice vor impune intotdeauna o selectie limitata.
Ce prezervi si ce distrugi?!
Bineinteles ca o holograma a lui Venus de Milo nu se va compara niciodata cu originalul dar este de preferat totusi sa existe in format digital decat deloc.


Apropo de Luvru, sa ne rugam sa mai existe si ceva mai incolo...

"Camping la Louvre" sau "How to experience your personal museum"
Cand voi avea bani de amenda mi-am propus o astfel de instalatie ad-hoc, sub forma unui cort pictat, acompaniat de o ustensila de camping corespunzatoare gen Merda d'artista. Pana atunci imi ramane doar sa contemplez.

"Arrete! C'est ici l'empire de la mort"

L'entree aux catacombs...












Aproximativ impresionat de numarul de romani care i se afla prin apropiere.
Ne vedem la o cafea mon chere, chit ca nu prin Montparnasse :)




In niciun caz pe culmile disperarii!
Nu, nu i-am uitat nici pe ceilalti, Brancusi a primit o bucata de roca, nu care cumva sa se plictiseasca iar Ionesco si Sartre, well... nevermind.

The Play(w)right

- C’mon, admit your darkest secret human, will you. It's not like I don't know it! You know...
So, just say it out loud. You'd like to play God, wouldn't you? He he
Can't dare yourself to think it, can't dare yourself to say it and definitely can’t dare yourself to write it down somewhere. Can you?
It's not like I'm gonna just strike you down with thunder and lightning or anything else of that sort.
Or send your ass straight to hell. Oh yeah, I especially like that one. Of course you were thinking about it!

- Hey, don't worry, I promise. First of all I wouldn't even know what version of hell to decide on. You sure do have an active imagination for such a taboo lover.
- You can surely do better than all that stuff already a couple of millenniums old! Dogs with multiple heads? Boiling oil? Demons? Metempsychosis?
Now, I will whisper you a little secret but Shhh, just don’t tell it to anyone. Personal pseudo-rationalizations of what “hell” and “heaven” should be are simply my favorites. Now that’s creativity! Using all those tools I gave you to shape unique meanings for what you think you should really deserve.

A little less terrified are we? Some human touch, humor, irony. The usual stuff that gets you going.
Don’t get me wrong darling, this is all fashioned after all just for you. Didn’t you know? The psychological need for control simply pushes the people’s ability to minimize uncertainty and predict beneficial courses of action. Whatever those were, are or will be.

To simply put it, what it means is that either you’re just talking to yourself or, I’m simply much more than you could ever comprehend. Can’t let go of those chains, can you? What you’ve been telling yourself can’t forever withstand the complexity of infinity. And that’s why I’m afraid you have to die at some point. You must appreciate the irony in that. Killing yourself over and over again just to endlessly re-create the mystery.

So, I can be it or I can be you. Or just a delusional text lost somewhere in time and space. Maybe just an imperceptible DNA trace of an analogue universe in a digital one. If I didn’t twist ideas and words, then I couldn’t confuse you, could I?

Ok, enough with the sophisms. Sorry, didn’t want to screw with your head too much.
Seems to me you still act like a child. Wondering about the things around you, wanting ones you don’t understand. Just at a different scale. Still a kid to me. So, I guess I have to treat you as such.
Let me hear that loud kid cry, shouting that you want to understand the reason why you have to live and die. The excitement, the thrill, the frustration. Quiet on the set!
That bugs you, doesn’t it? You figured out so many things but still not this one. Not in endless generations.
I know you used to think about this more often in the past. I mean really think about it.
Today is the time though to give it some new flavor. After all, you’re on the information superhighway. Literally!
So many new concepts you have to deal with, science and mathematics advancements, the acknowledgment of cultural differences. Hell, even that Higgs boson. Me, as some put it. Now that’s what I call evolution!
Want to know an interesting paradox? While for you the algorithm is one of reduction, breaking things apart in order to understand them, life is one of multiplication. How about that for a never ending equality!
Searching for an answer though will just lead you to another question. Probably figured that out by now. Or at least you should have! So, what does that curious mind say? Better go back to sleep and wake up to your old self and into a static system that gives you peace of mind. I won’t deny you your beloved anchor if that’s what you really want. If so, say your prayer for the sacrilege of thinking so far and “hyperlink” to something else.

Still here? Have that fuzzy warm feeling that you’re beyond the end of thought? Well, you’re not. You can’t really expect me to give the answer to what you want, can you?
Then… you wouldn’t be me.

tonight my mind is wondering about freedom

Un student roman, stand de vorba cu un disident chinez despre libertate si cum se moare pentru ea, intr-un restaurant bengalez, intr-un mic orasel englez.

Wang Dan, unul dintre liderii principali ai miscarii studentesti care a culminat cu masacrul din Tiananmen din 1989. Interviul ceva mai incolo, dupa ce-o sa am rabdarea sa-l transcriu si sa-l traduc :)

Cred ca as putea rosti si un "Thx" pentru rolul involuntar pe care l-a avut in miscarile de eliberare din Estul Europei. Freedom always needs a spark...

ceilalti nu apar in poza din motive evidente, doar nu vrem sa-i transformam in disidenti :D


1989-2009. Aniversarea a 20 de ani de la revolutii.

cantecul din turnul lui Babel

"Happiness comes from sadness and sadness comes from happiness."

Daca inchid ochii aproape ca pot vedea taramul arid indepartat si casele caramizii arzand sub soarele arid. Stiu ca visez si nu cunosc nimic despre taramul acesta indepartat in care sunt purtat, ca nu-i cunosc traditiile, oamenii si cultura.
Tot ce aud este tanbur-ul, similar cu setar-ul din poza dar ceva mai scurt si, daca deschid ochii, pot vedea si omul care il tine. Imbracat intr-o camasa iraniana a carui design simplu ma intriga, continua sa cante in continuare, arzandu-mi simturile cu muzica-i rascolitoare.
Are o privire trista iar atunci cand canta ochii ii dispar complet sub pleoape, ramanand doar muzica, la fel de trista ca chipul sau, la fel de pura si de modesta.
Doar pentru sufletul meu, intr-un oras indepartat, intr-un timp pierdut, cineva canta la tanbur, instrument tabu, lasandu-ma sa ma intreb si mai mult despre cat de mult cunosc de fapt lumea in care traiesc si culturile care o populeaza.
In camera alaturata se construieste in continuare turnul lui Babel, se imbina rase, culturi si oameni din toate colturile lumii, dintre care unii se uita gales unul la celalat, in pofida stramosilor care s-ar fi rapus la o simpla vedere.
Este o lume noua, aparent de neinteles, iar unul dintre avantajele ei este ca pot sa fiu si eu acolo, ascultand sunetul suav si trist al tanburului care imi este dedicat, constient ca pe cat sunt de fascinat de ea (de lume), nu voi reusi niciodata sa o cuprind sau sa o inteleg complet.
As vrea sa inregistrez, sa pastrez aminitirea asta, sa o impartasesc cu altii si sa-i las sa se bucure de acest sunet incredibil, sa simta macar un sfert din bucuria si tristetea care imi cuprinde sufletul in acel moment.
Totusi, dorintei mele binevoitoare i se opune sacralitatea momentului si sunt rugat sa nu o impartasesc cu nimeni. O sfoara simpla adaugata in plus gatului tanburului este deja un sacrilegiu, pentru care posesorul sau trebuie sa ceara iertare divinitatii. Sa fie insa inregistrat si facut public este complet de neconceput, un act barbar si violator.
Asadar, este un sunet care va ramane pentru totdeauna doar in amintirea mea, unic in infinitatea universului.
Este un privilegiu pe care nu-l inteleg pe deplin dar pe care pot totusi sa-l intuiesc.

Essex, 2009.

The day we compressed a century

Turtles can fly

Un film extraordinar despre lumea invizibila din jurul nostru.
Elemente suprarealiste create de absurditatea razboiului te poarta hipnotic prin aceasta tragi-comedie, pentru a intelege mai bine lumea adevarata in care traim de fapt.
And life goes on.

Torrent-ul aici.

"Ultimul mesia" - Peter Wessel Zapffe

Acesta este un eseu din 1933, scris de filosoful norvegian Peter Wessel Zapffe, parte a operei sale mai ample "Despre tragic". Scris original in norvegiana, a fost tradus in engleza in 2004 de Gisle R. Tangenes pentru editia din martie/aprilie (Nr. 45) a revistei “Philosophy Now”, text dupa am lucrat pentru a-l traduce si in limba romana. Orice corectura este binevenita, i-ar mai trebui probabil inca vreo doua treceri prin text. Cel mai probabil o mica parte din inteles s-a mai pierdut si in traducerea initiala din norvegiana in engleza dar asa e cand lucrezi la a treia mana.




Ultimul mesia

I

Intr-o noapte din timpuri indepartate, omul s-a trezit si s-a privit.

A vazut ca era golas sub cosmos si vagabond in propriul trup. Toate lucrurile s-au dizolvat in fata gandirii sale scrutatoare, miracol dupa miracol si oroare dupa oroare desfasurandu-i-se prin minte.

Apoi se trezi si femeia, si spuse ca este timpul pentru vanatoare. Si-a luat arcul si sagetile, un fruct al uniunii dintre spirit si mana, si a iesit afara sub stele. In timp ce bestiile soseau sa se adape din locuri familiare, nu mai simti spiritul infierbantat al tigrului in propriul sange ci doar un psalm maret al fratiei intru suferinta a tot ceea ce este viu.

In acea zi nu s-a mai intors cu vanat iar, cand l-au gasit a doua zi, zacea mort langa adapatoare.


II

Ce s-a intamplat? O bresa chiar in unitatea vietii, un paradox biologic, o abominatie, o absurditate, o exagerare de-o natura dezastruoasa. Viata si-a ratat tinta, aruncandu-se pe sine in aer. O specie a fost inarmata prea puternic - cu un spirit atotputernic, care este insa, in egala masura, o amenintare la adresa propriului bine. Arma sa era ca o sabie fara maner, cu doua taisuri care separa totul. Cel care o va manui va trebui sa o tina in asa fel incat intotdeauna una dintre muchile ascutite sa fie indreptata spre sine.

In pofida noilor sai ochi, omul isi avea radacinile tot in materie, sufletul sau gravitand in jurul ei si supunandu-se legilor ei oarbe. Si totusi putea sa priveasca materia ca pe un strain, sa se compare cu toate fenomenele, sa distinga si sa-si localizeze procesele vitale. A sosit in natura ca un vizitator neinvitat, in zadar intinzandu-si mainile spre a cersi reconcilierea cu creatorul sau: Natura nu-i mai spune nimic, a facut un miracol creindu-l insa acum pur si simplu nu-l mai cunoaste. Si-a pierdut dreptul la resedinta in univers, s-a infruptat din copacul cunoasterii si a fost expulzat din Paradis. Este maret in lumea sa dar isi blestema maretia, cumparata cu pretul armoniei sufletului sau, al inocentei si pacii sale interioare in imbratisarea vietii.

Asadar, acolo sta cu viziunile sale, tradat de univers, uimit si terifiat. Bestiile cunosteau de asemenea frica, in furtuni sau in ghearele leului. Dar omul a devenit infricosat de viata insasi, intr-adevar, chiar de propia sa existenta. Viata- care pentru bestie insemna sa simta jocul puterii, era caldura, jocuri, conflict si foamete si, intr-un final, supunerea in fata legilor nescrise ale soartei (law of course). La bestie, suferinta este auto-restrictiva, omului in schimb ii hraneste frica de lume si disperarea din viata. Chiar in timp ce copilul porneste pe raul vietii, zgomotul asurzitor facut de cascada mortii se ridica deasupra vaii, din ce in ce mai aproape, rupandu-i in continuu din bucurie. Omul priveste pamantul respirand ca un plaman imens; cand expira, viata incantatoare rabufneste prin toti porii tanjind spre soare, iar cand inspira, un geamat de ruptura strabate textura nou-creata iar cadavrele sfasie pamantul ca o repriza de grindina.

Nu numai ca-si poate vedea prezentul dar si cimitirele care se infatiseaza dinaintea sa, plansetul mileniilor scufundate in formele in putrefactie, in visele devenite tarana ale mamelor. Cortina viitorului odata trasa, ne arata cosmarul repetitiei eterne, irosire nesabuita de materie organica. Suferinta a miliarde de oameni isi face drum spre sufletul lui prin poarta compasiunii ; din tot ce se intampla se ridica un ras sfidator la adresa cererilor sa se faca dreptate- principiul sau organizatoric cel mai profund. Se vede pe sine iesind din pantecul mamei, isi ridica mana in aer si are cinci ramuri; de unde acest numar cinci diabolic si ce are el oare de-a face cu sufletul meu?

Nu mai este evident pentru sine - isi atinge corpul oripilat; pana aici esti si nu mai departe. Poarta in el mancare, un animal care ieri sprinta iar acum e supt inauntrul meu, parte din mine, oare unde incep si unde ma termin? Toate lucrurile sunt inlantuite de cauze si de efecte iar orice lucru pe care incearca sa-l inteleaga se dizolva inaintea gandirii sale scrutatoare. In curand vede mecanica in tot ceea ce-l inconjoara si ii este drag, chiar in zambetul celor iubiti - mai sunt insa si alte zambete, o gheata rupta cu degete (n. trad : zambet amar). In final, aspectele lucrurilor sunt doar aspecte ale sinelui. Nimic nu exista fara el, toate drumurile duc inspre el, lumea e doar un ecou fantomatic al propriei voci - se avanta urland spre cer si vrea sa se verse in pamant impreuna cu masa impura dinauntrul lui, simte ademenirea nebuniei si isi doreste moartea inainte de a pierde chiar si aceasta abilitate.

Dar in timp ce sta in fata mortii iminente, intelege natura ei si importanta cosmica a pasului care urmeaza. Imaginatia sa creativa construieste noi perspective in spatele cortinei mortii si isi da seama ca nici acolo nu va gasi un sanctuar. Iar acum poate sa discearna forma propriei constitutii biologico-cosmice: este prizonierul neajutorat al universului, tinut captiv pentru a putea cadea in ne-numite posibilitati.

Din acest moment inainte, este intr-o perpetua stare de panica.

Un asemenea sentiment de panica cosmica este axiomatic pentru mintea umana. Intr-adevar, rasa umana pare a fi destinata spre pieire in masura in care atentia si energia individului sunt deviate de la prezervarea efectiva si continuarea vietii inspre indurarea sau minimizarea tensiunii catastrofice din interior (n. trad : pentru a deveni suportabila).

Tragedia unei specii devenite nepotrivita pentru viata prin supra-evolutia unei abilitati nu este limitata doar la umanitate. Se crede, spre exemplu, ca anumiti capriori din timpuri paleontologice au disparut fiindca si-au dezvoltat coarne mult prea greoaie. Mutatiile trebuie considerate oarbe, se dezvolta in lipsa unui raport functional cu mediul lor.

In stari depresive, mintea umana poate aparea ca imaginea unei asemenea excrescente, cu toata splendoarea sa fantastica atintind purtatorul la pamant.


III

De ce oare, atunci, umanitatea nu a disparut in timpul unor mari epidemii de nebunie? De ce doar un numar relativ mic de indivizi dispar fiindca nu nu mai pot indura povara vietii – cognitia dandu-le mai mult decat pot duce?

Istoria culturii, precum si auto-reflexivitatea si contemplarea celorlalti, permit urmatorul raspuns: majoritatea oamenilor invata sa se salveze limitand artificial continutul constiintei.

Daca acel caprior, la intervale potrivite, si-ar fi rupt partea superioara a coarnelor sale crescute prea mult, ar fi supravietuit mai mult. Totusi, ar fi facut acest lucru in febra si durere constanta, intr-adevar, tradandu-si propria sa ratiune de a exista, miezul particularitatii sale, pentru ca el fusese ales de mana creatiei sa fie purtatorul de coarne printre animalele salbatice. Ceea ce ar fi castigat in continuitate ar fi pierdut din importanta, din maretia vietii, cu alte cuvinte ar fi fost o continuitate fara speranta, un mars al carui destinatie finala nu este afirmarea de sine, ci o inaintare perpetua printre ruinele propriei fiinte recreate la nesfarsit, o cursa auto-distructiva impotriva vointei sacre a sangelui.

Identitatea menirii si a pieirii este, atat pentru acei capriori disparuti ca si pentru om, tragicul paradox al vietii. Intr-un act devotat de afirmare primordiala (Bejahung), ultimul Cervis Giganticus si-a purtat menirea pana la sfarsit. Fiinta umana s-a salvat si isi continua existenta. Realizeaza, pentru a extrapola pe baza unei fraze binecunoscute, o represie mai mult sau mai putin constienta a surplusului sau distructiv de constiinta. Acest proces este aproape constant in timpul orelor in care suntem activi si treji si este o cerinta a adaptabilitatii sociale si a tot ceea ce in acceptia comuna inseamna a trai sanatos si normal.

Psihiatria functioneaza chiar pe asumptia ca sanatos si viabil este cel mai important lucru in termeni personali. Depresia, "frica de viata", refuzul de a se hrani si altele sunt luate invariabil ca semne ale unei stari patologice si tratate aferent. Deseori insa, asemenea fenomene sunt mesaje ale unei intelegeri mai adanci si mai imediate a vietii, fructe amare ale genialitatii gandirii sau ale sentimentului aflat la radacina tendintelor antibiologice. Nu este sufletul cel care este bolnav, ci protectia care ii cade ori ii este rejectata fiindca este resimtita, in mod corect, ca o tradare a potentialului maxim al ego-ului.

Intreaga viata care se afla sub ochii nostri astazi este intesata dinspre interior spre exterior in mecanimse de represiune, sociale si individuale; acestea gasindu-si originile chiar in formulele uzuale si uzate ale vietii de zi cu zi. Desi au o vasta varietate de forme, pare legitim de a identifica macar patru, dintre cele mai importante, care au loc in mod natural in fiecare combinatie: izolare, ancorare, distractie si sublimare.

Prin izolare inteleg o indepartare arbitrara completa de constiinta oricarui gand ori sentiment nedorit sau distructiv. (Engstrom: "Unul nu trebuie sa gandeasca, este mult prea confuz") O varianta perfecta si brutala este intalnita la medici, care pentru propria protectie nu vor vedea decat aspectele tehnice ale profesiei lor. Aceasta poate deteriora spre huliganism ca in cazul unor criminali sau studenti la medicina, unde sensibilitatea la partea tragica a vietii este eradicata prin mijloace violente (jocuri cu cadavrele, etc).

In interactiunea de zi cu zi, izolarea se manifesta in general printr-un cod mutual al tacerii: in special la copii, pentru ca acestia sa nu se sperie nejustificat de viata pe care tocmai au inceput-o si sa-si poata mentine iluziile pana cand isi permit sa renunte la ele. In schimb, copii nu vor reaminti adultilor de sex, WC sau moarte. In cazul adultilor se apeleaza la "tact", un mecanism observat de exemplu atunci cand un om care plange pe strada intr-un context social este indepartat subtil cu asistenta politiei.

Mecanismul ancorarii serveste inca de la inceputul copilariei; parintii, casa, strada, devin toate fapte certe pentru copil si ii confera un sentiment de siguranta. Aceasta sfera a existentei este prima - poate si cea mai fericita - protectie impotriva cosmosului pe care ajungem sa (nu)-l cunoastem in timpul vietii, un fapt care explica indubutabil si multa dezbatutul "atasament infantil". Intrebarea daca acest atasament este de asemenea alterat de sex este in acest caz una neimportanta. (n. traducatorului – a se observa influenta freudiana asupra lui Zapffe) Cand copilul descopera mai incolo faptul ca toate aceste puncte fixe sunt de fapt la fel de arbitrare si de efemere ca oricare altele, are o criza de confuzie si de anxietate si cauta prompt o alta ancora. "La toamna incep scoala". Daca substituirea cumva da gres, atunci cursul poate fi unul fatal sau se va produce ceea ce numesc un “spasm de ancorare”: se agata de valori moarte, ascunzand pe cat se poate de eficient de sine si de altii faptul ca valorile sale nu functioneaza, fiind astfel "insolvent spiritual". Rezultatul este o nesiguranta pe termen lung, sentimentul de inferioritate, supra compensarea, nelinistea. Pe masura ce aceasta conditie cade in diverse categorii, este facuta subiectul tratamentului psihanalitic, al carui rol este realizarea tranzitiei spre noi ancore.

Ancorarea poate fi caracterizata drept o fixare a unor puncte in interior sau de constructia unor ziduri exterioare in jurul spaimelor lichide ale constiintei.(Actul de a-si fixa atentia asupra lucrurilor familiare si respingerea sentimentelor/ideilor contradictorii - n. traducatorului). In mod normal inconstient, actul poate fi totusi si unul complet constient (a "adopta" un tel). Ancorele folositoare in mod public sunt primite cu simpatie, acela care "se sacrifica complet" pentru ancora sa (firma, cauza, etc) fiind idolatrizat. A realizat un parapet maret impotriva dezintegrarii vietii iar altii, prin sugestie, isi vor insusi din puterea sa. Intr-o forma brutala si in mod deliberat, poate fi intalnita la playboy-i "decadenti" ("trebuie sa se casatoreasca la timp iar mai apoi oprelistile vor disparea de la sine"). Astfel, cineva isi va stabili prioritati in propria-si viata, expunandu-se la un rau evident din punctul sau de vedere dar, calmandu-si nervii si construind un container pentru o sensibilitate fata de viata devenita din ce in ce mai cruda. Ibsen ne prezinta, in Hjalmar Ekdal si Molvik, doua cauze inflorite ("minciuni vii"); nu exista nicio diferenta intre ancorarea lor si cea a stalpilor societatii in afara neproductivitatii practico-economice a ultimei.

Orice cultura este un sistem grandios si rotund de ancorari, construit pe multiple fundatii de firmamente, ideile culturale de baza. Unei persoane obisnuite ii sunt suficiente firmamentele colective, personalitatea construindu-si personajul ancorat mai mult sau mai putin in firmamentele majore, mostenite colectiv (divinitatea, biserica, statul, moralitatea, soarta, legile vietii, oamenii, viitorul). Cu cat este mai aproape un element portant de un firmament major, cu atat este mai periculos la atingere. Aici o protectie directa este in mod normal realizata prin intermediul codurilor penale si a amenintarilor aferente (inchizitie, cenzura, abordarea conservatoare a vietii).

Capacitatea de transport a fiecarui segment depinde fie de natura sa fictiva prin care inca nu s-a vazut sau, de a fi pur si simplu recunoscuta drept a fi necesara. De aici si educatia religioasa din scoli, pe care chiar si ateistii o sustin deoarce nu cunosc alte metode de a-i invata pe copii cum sa reactioneze si sa se comporte din punct de vedere social.

Cand oamenii realizeaza fictiunea sau redundanta segmentelor, vor incerca sa le inlocuiasca cu unele noi ("durata limitata a adevarurilor") - de unde si lupta culturala si spirituala care, impreuna cu competitia economica, formeaza continutul dinamic al istoriei mondiale.

Setea de bunuri materiale (puterea) nu se datoreaza atat placerilor rezultate direct din bogatie, din moment ce nimeni nu poate sta in acelasi timp pe mai mult de un scaun sau nu va mananca mai mult decat este necesar pentru a-si satisface nevoia. Mai degraba, valoarea unei averi in viata este data de multiplele oportunitati de ancorare si distractie/distragere aflate la indemana posesorului acesteia.

Atat pentru ancorajele colective cat si pentru cele individuale, atunci cand un segment se rupe, se produce o criza care este cu atat mai grava cu cat segmentul se afla mai aproape de firmamentele principale. In cercurile interioare, protejate de fortificatii externe, asemenea crize se petrec des, fara dureri ("dezamagiri"); se poate observa aici chiar si o joaca cu valorile ancorate (umor, curaj, jargon, alcool). Dar, in timpul unui asemenea joc, exista si riscul de a transforma euforicul in macabru. Groaza de a fi ne atinteste atunci si, intr-o repriza mortala, percepem cum mintea atarna doar in firele propriei sale rasuciri iar dedesubt se ascunde un iad neintuit.

Firmamentele fondatoare sunt rareori inlocuite fara spasme sociale majore si un risc de dezagregare completa (reforma, revolutie). In asemenea momente, indivizii sunt lasati din ce in ce mai mult proprilor metode de ancorare iar numarul esecurilor tinde sa creasca. Rezulta depresie, exces si suicid (ofiterii germani dupa primul razboi mondial, studentii chinezi dupa revolutie).

O alta eroare a sistemului este faptul ca diverse fronturi periculoase au nevoie de firmamente diferite. In timp ce o suprastructura logica este construita pe fiecare in parte, se produc ciocniri a modurilor incomensurabile de sentimente si ganduri. Atunci, disperarea se poate strecura printre crapaturi. In asemenea cazuri, o persoana poate fi obsedata de bucurie distructiva, dizlocand tot aparatul artificial al vietii sale, incepand cu entuziasm si oroare sa curete toata mizeria. Oroarea provine din pierderea tuturor valorilor protectoare si din ruptura produsa de intelegerea brutala si acceptarea celui mai adanc secret al naturii noastre, biologicul nesanatos, perpetua dispozitie pentru osanda.

Iubim ancorele pentru ca ne salveaza dar le si uram pentru ca ne limiteaza simtul libertatii. Oricand ne simtim suficient de puternici, ne face placere sa mergem impreuna si sa ingropam cu stil o valoare expirata. Obiectele materiale iau aici o valoare simbolica importata (modul radical de a aborda viata).

Atunci cand o fiinta umana a eliminat toate acele ancore care sunt vizibile pentru el insusi si doar cele inconstiente raman la locul lor, aceasta isi va asuma titlul de "personalitate liberata".

Un mod popular de protectie este distragerea atentiei. Limitarea atentiei asupra limitelor critice se petrece captivand-o/subjugand-o in permanenta cu impresii. Acest lucru se intampla deobicei si in copilarie. Fara distractie, chiar si copilul va deveni insuportabil siesi. "Mama, ce sa fac?". O fetita englezoaica care a venit sa-si viziteze rudele norvegiene iesi din camera ei intreband: "Ce se intampla acum?". Surorile ating virtuozitatea: “Uite, un caine! Ia uite, vopsesc palatul!".
Fenomenul este atat de familiar incat nu mai necesita demonstratii suplimentare. Distractia este, spre exemplu, tactica folosita de inalta societate de a trai. Poate fi asemanata cu un aparat de zbor - construit din materiale grele, dar incorporand un principiu care il va meninte in zbor atunci cand va fi aplicat. Trebuie sa fie intotdeauna in miscare, doar aerul fiind cel care il poate purta repede. Pilotul poate deveni somnoros sau sa se simta confortabil datorita obisnuintei insa criza devine acuta imediat ce motorul cedeaza.

Tactica este deseori aplicata in mod constient. Disperarea poate sapa pe dedesubt si sa tasneasca in reprize, intr-o criza subita de plans. Atunci cand toate optiunile de distragere a atentiei sunt uzate, se instaureaza melancolia, care variaza de la indiferenta la depresie fatala. Femeile, in general mai putin predispuse de a se lasa prada ratiunii, folosesc desori metode de distragere a atentiei, fiind prin urmare mai sigure in traiul lor decat barbatii.

Un rau considerabil al incarcerarii este negarea celor mai comune optiuni de distragere a atentiei. Si, fiindca alte metode de salvare sunt la randul lor limitate ca numar, prizonierul va trai in permanenta intr-o stare apropiata disperarii. Actele pe care le comite ulterior, pentru a refracta stagiul final, isi au radacinile in insusi principiul vitalitatii. Intr-un asemenea moment isi simte sufletul in univers si nu are alte motive decat indurarea acestei conditii.

Exemple pure ale panicii de viata sunt rare, mecanismele protectoare fiind rafinate, automate si intr-o oarecare masura continue. Dar, chiar si taramul adiacent poarta semnul mortii, viata fiind aici cu greu sustenabila si doar prin eforturi marete. Moartea intotdeauna pare a fi o scapare, omul ignorand posibilitatile de dupa si, din moment ce moartea este perceputa partial dependent de sentimente si perspectiva, poate parea o solutie acceptabila. Daca in moarte cineva ar putea poza in vreun fel ( sa spuna un poem, un gest, sa moara in picioare) – i.e. ancorarea finala - ori o alta distractie finala (Moartea lui Aase*), atunci o asemenea soarta nu mai pare a fi chiar atat de rea. Presa, servind mecanismul tainurii, nu inceteaza niciodata sa gaseasca motive de a minimiza sentimentul de panica - "se crede ca ultima scadere a pretului graului..." (o posibila cauza ).

Atunci cand un om isi ia propria viata in depresie, aceasta este o moarte naturala din cauze spirituale. Barbarismul modern de a "salva" sinucigasul se bazeaza pe teama si intelegerea gresita a naturii existentei.

Doar o parte limitata a umanitatii poate trai cu schimbari simple, fie la munca, in viata sociala sau ca divertisment. Persoana culta necesita conexiuni, o progresie a schimbarilor. Nimic finit nu satisface pana la urma, unul fiind in permanenta miscare, adunand cunostiinte, construindu-si cariera. Fenomenul este cunoscut ca o "tanjeala" (dor) sau ca o "tendinta transcedentala ". Imediat ce un tel este atins, dorul avanseaza, focalizandu-se pe altceva; motiv pentru care obiectul nu este telul insusi, ci chiar actul de a-l atinge - panta, si nicidecum inaltimea absoluta, care reprezinta graficul vietii unui om. Promotia de la privat la corporal poate oferi o experienta mai valoroasa decat cea de la colonel la general. Orice motive de "optimism progresiv" sunt indepartate prin aceste legi psihologice majore.

Dorinta umana nu este marcata doar de straduinta de "a merge inainte" dar in egala masura si de cea de a "scapa de". Iar, daca folosim cuvantul intr-un sens religios, doar ultima descriere i se potriveste. Fiindca aici nimanui nu ii este clar de ce anume fuge, anume valoarea umana a lacrimilor, propria conditie de neindurat. Daca intelegerea acestei situatii dificile reprezinta ultimul strat al sufletului, dupa cum a fost argumentat mai sus, este de asemenea de inteles si de ce sentimentul religios este incercat si simtit drept unul fundamental. Prin contrast, speranta ca va creea un criteriu divin, care pastreaza o promisiune a propriei impliniri, este pusa intr-o lumina usor melancolica de aceste consideratii.

Cel de-al patrulea remediu impotriva panicii, sublimarea, este mai degraba un mod de transformare decat de represiune. Prin daruri stilistice sau artistice, durerea de a trai poate fi cateodata convertita in experiente valoroase. Impulsuri pozitive angreneaza raul si il folosesc diametral opus, atribuindu-i pictorialului acestuia aspecte dramatice, eroice, lirice sau chiar comice.

Daca cea mai rea intepatura de suferinta nu este tocita prin alte mijloace sau nu ii este taiat accesul la minte, o asemenea utilizare este totusi putin probabila. (Imagine: Alpinistul nu poate degusta viziunea abisului in timp ce se ineaca cu ameteala; numai cand acest sentiment este mai mult sau mai putin invins se poate bucura de el - ancorat). Pentru a scrie o tragedie, cineva trebuie in primul rand sa se elibereze intr-o oarecare masura - trada – de insusi sentimentul de tragedie si sa-l priveasca dintr-o perspectiva, estetica, exterioara. Aici este spre exemplu o oportunitate, pentru o hora salbatica prin cele mai inalte niveluri ironice, intr-un cerc vicios rusinos. Aici poate fi alergat propriul ego prin numeroase habitacluri, bucurandu-se de capacitatea diferitelor straturi de constiinta de a se anihila unul pe celalalt.

Eseul de fata este o incercare tipica de subliminare. Autorul nu sufera, umple paginile si va fi publicat intr-un jurnal.

"Martiriul" doamnelor singuratice (domnisoare batrane – n. traducatorului) este de asemenea o forma de subliminare - castiga ulterior prin importanta. In orice caz, sublimarea pare a fi cea mai rara metoda de protejare dintre cele mentionate aici.


IV

Este oare posibil pentru “naturile primitive” sa renunte la aceste crampe si dansuri si sa traiasca in armonie cu ele insasi, in serena beatitudine a muncii si a iubirii? Daca sunt cumva considerati oameni, atunci cred ca raspunsul este nu. Cea mai puternica revendicare facuta apropo de asa zisii oamenii naturii este ca sunt cumva mai aproape de minunatul ideal biologic decat noi oamenii nenaturali. Si chiar daca am reusit sa salvam o majoritate la fiecare furtuna, am fost asistati de acea parte a naturii noastre care este modesta sau moderat dezvoltata. Aceasta baza pozitiva (fiindca doar protectia insasi nu poate crea viata, doar sa-i impiedice sovairea) trebuie cautata in modul de adaptare naturala a energiei din trup si in partile biologice ajutatoare ale sufletului [1], subiect al unor asemenea dificultati care se datoreaza limitarilor senzoriale, slabiciunii trupului si a nevoii de a lucra pentru viata si iubire.

Si tocmai in acest taram finit al fericirii in cadrul fronturilor, civilizatia care progreseaza, tehnologia si standardizarea au asemenea influente decazute. Pe masura ce o fractie din ce in ce mai mare de facultati cognitive se retrag din jocul impotriva mediului inconjurator, se manifesta o crestere a somajului spiritual. Valoarea unui avans tehnic fata de abordarea vietii trebuie judecata prin contributia adusa oportunitatilor umane de ocupare a spiritului. Desi granitele sunt neclare, poate primele ustensile pentru a taia pot fi mentionate drept un caz de inventie pozitiva.

Alte inventii tehnice imbogatesc doar viata inventatorului; reprezinta un furt major si crud din rezervele comune de experienta ale umanitatii si ar trebui pedepsite cel mai aspru posibil daca sunt facute publice impotriva dreptului de veto al cenzurii (?!?!). O asemenea crima printre multe altele este folosirea aparatelor de zbor pentru a explora taramuri necunscute. Intr-un glob vandalizator singular, se distrug oportunitatile abundente de experienta care i-ar putea ajuta pe multi daca, fiecare, prin efort, ar obtine propria-si parte. [2]

Faza curenta a febrei cronice a vietii este in mod particular spurcata de aceste circumstante. Absenta unei activitati spirituale naturale (biologice) apare, spre exemplu, in omniprezenta recurgere la distractie ( divertisment, sport, radio – “ritmul vremii”). Termenii de ancorare nu sunt atat de favorabili – toate sistemele colective mostenite de ancorare sunt strapunse de criticism si anxietate, dezgust, confuzie, disperare patrunsa printre crapaturi (“cadavrele din cargo”). Comunismul si psihanaliza, oricat de incomesurabile altfel, ambele incearca (comunismul avand de asemenea o reflectie spirituala) prin modalitati noi, sa varieze scaparea veche reinoind-o; aplicand, respectiv, violenta si viclenie pentru a face oamenii potriviti biologic prin ademenirea surplusului lor critic de cognitie.
Ideia, in ambele cazuri, este in mod misterios una logica. Dar, din nou, nu poate reprezenta o solutie finala. O degenerare deliberata spre o limita inferioara mai viabila poate salva specia pe termen scurt, prin natura sa de a nu gasi pacea intr-o asemenea resemnare sau de a nu o gasi deloc.


V

Daca continuam cu aceste consideratii pana la sfarsitul amar, atunci concluzia nu se afla in dubii. Atata timp cat umanitatea continua nesabuit in credinta deziluzorie ca este menita biologic de a triumfa, nimic esential nu se va schimba. Pe masura ce va creste iar atmosfera spirituala se va ingrosa, tehnicile de protectie trebuie sa-si asume un caracter din ce in ce mai brutal.

Iar oamenii vor persista in a visa la salvare si afirmare si la un nou mesia. Cand multi salvatori vor fi batuti in cuie de copaci sau striviti cu pietre in piete publice, doar atunci ultimul mesia va sosi.

Atunci va aparea un om care, fiind primul dintre toti, a avut curajul de a se dezbraca si a-si lasa sufletul golas si de a-l trimite viu la limita descendentei, insasi ideea de osanda. Un om care a inteles ideea de viata si natura sa cosmica si a carui durere este una colectiva a intregului pamant. Cu ce tipete furibunde multimile tuturor natiunilor ii vor striga moartea, cand asemenea unui giulgiu vocea sa va cuprinde pamantul iar mesajul bizar a rasunat pentru prima si ultima oara:

- Viata lumilor este un rau (riu) furtunos dar pamantul este un iaz si o apa statatoare.
- Semnul osandei este scris pe fruntile voastre – cat timp va veti impotrivi acestor impunsaturi?
- Dar este doar o singura cucerire si o coroana, o mantuire si o solutie.
- Sa va cunosteti – fiti infertili si lasati pamantul in tacere dupa voi.

Iar dupa ce a vorbit, se vor revarsa peste el, condusi de facatorii de pace si de moase, si il vor ingropa in unghiile lor.

El este ultimul mesia. Ca fiul din tata, isi are radacina in arcasul de langa adapatoare.


Peter Wessel Zapffe, 1933


Note

* "Moartea lui Aasis " este o piesa a compozitorului norvegian Edvard Grieg, Zapffe facand si o aluzie la moartea autorului, a caror ultime cuvinte au fost "Ei bine, daca asa trebuie !". - n. traducatorului

1. O distinctie a claritatii..

2. Mentionez ca nu este vorba despre propuneri de reforme fantastice, ci mai degraba de o privire din punct de vedere psihologic a principiului.

Pe urmele viitorului - de la ARPA la ARPA-E

O mica stire aparent nesemnificativa si invizibila in Romania pana acum dar totusi de mare importanta.
ARPA a fost responsabila de aparitia Internetului, cu toate ca durat 40 de ani sa ajunga de la stadiul de teorie la implementare globala. Mai sunt multe alte inventii importante pe acolo si chiar cateva proiecte actuale semnificative, cum ar fi CALO (mai multe aici), in domeniul inteligentei artificiale.
ARPA-E, recent infiintata, urmeaza structura organizationala a ARPA (ceea ce inseamna o oarecare independenta in proiectele si oamenii cu care va lucra). In orice caz, vestea buna este ca a primit fonduri de 400 milioane de dolari pentru 2010 de la administratia obama si, cu putin noroc, va reusi sa mai obtina si pe viitor.
Ca o previziune personala, nu ma astept la rezultate prea rapide si cel mai probabil va genera nemultumiri legate de cheltuieli chiar si dupa primii 10 ani (primul review va fi dupa 5 ani). Totusi, daca fondurile vor curge in continuare si atunci, cum s-a intamplat in cazul ARPA, s-ar putea sa prindem beneficiile tehnologiilor dezvoltate de ei in 20-40 de ani... Bineinteles contra cost dar deh, cine e destept si investeste in viitor are de castigat mai pe urma...
ARPA-E vine de la Advanced Research Projects Agency for Energy (Agentia pentru proiecte avansate de cercetare din domeniul energetic) iar rolul sau este cel de a finanta idei riscante si costisitoare din domeniu. Degeaba avansam din punct de vedere informatic atata timp cat infrastructura care sustine toata aceasta crestere este depasita. Cine controleaza cele mai avansate tehnologii de productie de energie va avea clar un avantaj. Ca sa procesezi, stochezi informatie ai nevoie pana la urma de energie (din ce in ce mai multa) asa ca informatia fara energie e ca omul fara minte.
Sa inchei cu vorba americanului, "high risk, high gain"!

for (i = & infin ; i >= 2009 ; i--)

La inceputul lui 2009 mi-am promis sa gasesc o formula sub care sa pun rezolutia noului an, in asa fel incat sa o inteleg cat mai usor pe viitor, insumand in ea atat ceea ce cred acum cat si directia spre care ma indrept.
Destul de greu fiindca trebuie sa-mi imbratisez umanitatea, predilectia spre eroare si limitarile, pe care le iubesc si le urasc simultan. Un "meme" care s-a pastrat oarecum intact inca din liceu (si unul dintre momentele definitorii al modului in care gandesc), este ca doar prin stiinta poti evolua atat spiritual cat si intelectual, daca le poti cumva separa pe cele doua. Mai intai ratiunea si de-abia apoi potopul. Sunt un tehnocrat in adancul sufletului, ingrozit de genele animalice care zac in om, gata de a-l priva de singura sa arma in lupta cu existenta.
Aceeasi ratiune ma obliga sa recunosc si limitarea cunoasterii intr-un sistem care este la randul sau limitat. Infinitul pur si simplu nu vine la pachet. Analogia cu un computer pare potrivita in acest caz, din moment ce nu poate analiza toate informatiile deodata si este nevoie sa le imparta in procese pentru a duce la bun sfarsit problema.
Cam tot asa si cu noi, ne lipseste capacitatea individuala de a digera totul deodata, fiind departe de divinitate ori de Übermensch. Nici impreuna nu stam prea grozav dar ca animale sociale capabile de a rationa, in mii de ani am reusit macar sa ne cream si sa transmitem cu greu cateva meme care sa ne scoata din sfera dogmelor si care sa ne impulsioneze in directia potrivita. Solutia este consistenta doar in urma unor multiple procese de analiza, care obligatoriu trebuie sa se foloseasca de experienta din trecut in functii, urmand sa returneze rezultate care fie pot sau nu sa fie luate in considerare.
Un exemplu sunt noile teorii despre fizica quantica, unde se presupune ca rezultatele obtinute pana acum sunt dependente de metodele folosite pentru a masura, care par a influenta rezultatul. Cu alte cuvinte realitatea este creata de modul in care incercam sa o abordam, doua experimente similare dar care folosesc metode diferite de probare fiind... diferite. Logica pare sa se duca naibii aici si nu numai ca nu ofera o teorie unificatoare dar pune pe jar si ceea ce deja aparent cunoastem. Realitatea nu exista atunci cand nu o observam!

Ce este insa un meme? Dupa parerea mea este o variatie a arhetipului lui Jung, vazut acum ca un element transmisibil social, capabil de a retine idei si simboluri. Sa-i zicem un fel de ADN cultural, care se propaga din generatie in generatie si de la om la om, suferind modificari in functie de contextul asociat.
Toate ideile acestea sunt un meme, un simbol complex care constituie un mod unic de a vedea si de a percepe lumea, format prin fuziunea radacinilor altor meme care nu imi apartin dar pe care mi le-am insusit.
Jocul biosofic cu lego-ul din meme e de-abia la inceput iar unul dintre elementele care ma fascineaza este un paradox care cred ca ni se potriveste, adeseori un motiv de distractie pentru mintea mea atat de dornica si de incapabila de cunoastere. Cioran era "fun" in interpretarile lui pesimiste dar Zapffe mi se pare cu mult mai extrem, explicandu-si propriul meme in cateva cuvinte simple (influentat bineinteles profund de experienta nitzscheeana). Natura omului este de un design separat fata de natura lucrurilor care il inconjoara, aceasta din urma nefiind niciodata capabila sa-i satisfaca nevoia de a gasi justificare si cunoastere. Tragedia acestei teorii, ne spune Zapffe, este ca oamenii isi petrec tot timpul incercand sa nu mai fie oameni, fiinta umana fiind prin urmare un paradox (Ultimul mesia).
Ma si simt putin ca un paradox, ancorat in meme fragile arhi-depasite si uzate de atatea milenii, bucuros totusi ca multumita noului medium de comunicare pot fi asaltat macar cu informatie si uimit zilnic de 144.000 de ori.

Oricat de futila ar parea incercarea, as vrea sa pot sari din ciclul lui Kuhn, sa fiu loop-ul care da eroare si e capabil sa-si formateze propriile idei. Schepsisul este de a o face fara a le pierde complet valoarea initiala, in alte cuvinte sa retin ceea ce ma face si ma defineste ca om.
Era doar o rezolutie pana la urma asa ca imi ramane doar sa probez realitatea si sa vad ce-mi este rezervat.
Mai stii, poate ma dovedesc a fi doar o holograma antropica, ca tot sunt doua teorii in voga...

(saved draft)

the mechanically recovered future

de ce oare totul imi aduce aminte de un videoclip de la Pink Floyd!











& The mechanically recovered profit junk

Pret in magazin(400g): 37 penny. Pret productie/kg: 37 penny.

postfeminist art

(what you) search and (what you) find

remixing icons

& ancora lui Zapffe ( Zapffe's anchor )

ce se afla oare pe stick?....
daca vrem cumva sa mentinem acelasi suspans existential, ar putea fi ancorata "Ultimul mesia" al lui Peter Zapffe, tradusa bineinteles in romana :)
Pe bune!

Disectia pacientului 298

"[...] not a single lin of the computer code which underpins the Net is proprietary; and nobody who contributed to its development has ever made a cent from intellectual property rights in it. In the age of the bottom line, where default assumption is that people are motivated by money rather than altruism, and where software is the hottest intellectual property there is, this is surely extraordinary. “

A brief history of the future; The origins of the internet (1999) – John Naughton

Urmarind cu interes stirile de acasa, am dat peste "controversata" lege 298/2008, potrivit careia incepand din 2009 toti furnizorii de servicii de telecomunicatii sunt obligati sa retina timp de 6 luni, si aici citez: "informatiile privind traficul, localizarea si alte date legate de acestea, necesare pentru identificarea unui abonat sau a unui utilizator".
Pana aici toate bune, nu se vorbeste nimic despre continut, desi orice utilizator cu mai multe graunte in partea superioara ar trebui sa stie ca este suficienta o analiza detaliata a traficului pentru a scoate la iveala samburii discordiei. Asta pentru cei care au auzit pana acum de analiza traficului...

Trendul nu este nicidecum unul nou, USA il dezbate aprig de ceva vreme iar batrana Europa ne-a bagat pe gat directiva 2006/24/EC de mai mult timp, nu e ca si cum ne-ar fi luat acum prin surprindere. Asadar, implementarea in Romania nu e decat un simptom al unei probleme ceva mai grave.

Intr-o discutie recenta cu o prietena jurnalista imi exprimam ingrijorarea si regretul ca ne indreptam spre o directie demna mai degraba de 1984 decat de 2009. Nu am detaliat motivele si critica aferenta la obiect dar cumva ma asteptam la o reactie de dezgust similara cu a mea, cu atat mai mult cu cat vorbim despre unul dintre gardienii aprigi ai libertatii (media este, sau ar trebui sa fie, nu-i asa, cainele de paza al democratiei). Daca lucreaza pentru Libertate(a), nu inseamna neaparat ca imi si impartaseste punctul de vedere, raspunsul fiind unul aprobator, dar in directia opusa, in ideea in care daca nu am gresit cu nimic nu ar trebui sa existe motive de ingrijorare.
Dupa cateva ore de fumat tigara de la tigara, timp in care m-am tot intrebat cum de s-a ajuns (din nou?!) aici, am reusit sa ajung la doua concluzii. Prima, sub forma unei glume ironice, m-a ajutat sa ma defulez pentru ca sa pot trece la a doua. De ce? Nu e evident? E vina lui Bernays! Doar el e cel care ne-a ajutat sa facem pasul de la atat de injositorul cuvant "propaganda" la "relatii publice" sau PR, daca tot vorbim in Esperanto. Well, whatever, nevermind.

Sa trecem la a doua concluzie, care a fost de a pune negru pe alb tot acest gri, in speranta ca o abordare rationala ar putea pastra Internetul liber si comunicarea necenzurata.

Asadar, sa trecem la disectia propriu zisa a pacientului 298 si sa vedem ce nuante reies din acest complex tablou. Cel mai bine sa lasam problema etica doar la final si sa incepem mai inginereste, fiindca partea practica ne intereseaza pana la urma.

Metodologia

Ministerul Comunicatiilor a oferit recent unei dezbateri publice metodologia aplicarii legii 298, care desi este frumos redactata si ofera cateva "standarde" pe care operatorii trebuie sa le respecte, nu depaseste nicaieri linia vagului. Cu alte cuvinte nu se precizeaza concret ce solutii de incriptare vor fi folosite, ce topologie va avea arhitectura sistemului pentru a minimaliza riscul ca datele sa fie accesate din exterior, cati bani vor fi alocati fiecarui furnizor, etc. Sa trecem peste aceste omisiuni (sa zicem intentionate din motive de securitate) si sa avem incredere in operatorii nostri cei de toate zilele, ca vor veni cu solutii care le vor intrece pe cele de la NASA, asta in conditiile in care orice pusti mai rasarit si cu conexiune la net le poate sparge serverele... Nu va mai trece mult pana cand ma voi distra de minune gasind pe net posturi ale logurilor la youporn ale parlamentarilor si senatorilor nostri sau, de ce nu, a reprezentantilor ceva mai celebri ai mass mediei, ca doar oameni sunt si ei.

Pentru ca standardele impuse sa fie respectate se presupun niste costuri, insemnand personal de specialitate, hardware si software. Oare le plateste statul, adica le platim noi sau le plateste furnizorul, adica tot noi? Cel mai probabil vom ajunge sa le platim pe ambele parti si orificii, nu de alta dar dupa modelul capitalist nu vad Statul oferind minimul necesar furnizorilor pentru respectarea standardelor si nici pe ei suportand costurile in detrimentul profitului. Pana si in Anglia, tara lui Big Brother, cele 70 de milioane de lire sterline pe care guvernul le pregateste pentru provideri ridica semne de intrebare. Cel putin ei au banii si nu se vor ingloda in datorii la FMI pentru asta! Macar sa analizam totul in context si sa tinem seama si de criza economica globala care se afla de-abia la inceput.

Presupunand ca un milion de utilizatori se contecteaza si se deconecteaza la fiecare minut timp de un an de zile, doar logurile astea ar ocupa 11 tera! Nu mai vorbim de cele ale fiecarei aplicatii in parte, de mail, de transferuri, etc. Daca am folosi tot spatiul de stocare pe care furnizorii il vor ocupa in urmatorii ani pentru a ne retine "conversatiile", am putea crea o baza de date digitala pentru intreg patrimoniul cultural roman. N-ar fi insa la fel de interesant.

Pentru a incheia acest mic capitol critic, mai ramane de precizat doar lipsa completa din metodologie a modului in care un utilizator poate avea acces la datele colectate despre el/ea. Daca tot urmam normele europene macar sa respectam "Charter of Fundamental Rights of the European Union", unde in Capitlolului II, Articolul 8, Paragraful 2 avem un mic text care spune: "Everyone has the right of access to data which has been collected concerning him or her, and the right to have it rectified". Se pare ca dezbaterea publica e mai mult de forma fiindca nici acum n-am primit raspuns la e-mailul trimis Ministerului Comunicatiilor, in care ii intrebam despre lipsa unei asemenea prevederi in metodologia curenta. Sa ne pastram totusi in Nirvana si cu riscul de a ma repeta, well, whatever, nevermind.

continuarea ceva mai jos

Din link in link

Dupa cum reiese si din citatul de mai sus din John Naughton, Internetul a fost construit ca sa fie liber, un mod global de comunicare pe mai multe straturi - necenzurat - cu o arhitectura indestructibila (sita). Asadar, spre avantajul nostru, topologia acestei "retea de retele" pe cat este de complexa, pe atat este de deschisa si de permisiva.
Deocamdata, acest lucru, ajutat de climatul legislativ international, care inca nu este in sincron, de miscarea open source, cat si de dorinta multora de a-si pastra dreptul la intimitate intact fac ca legea 298 sa poate fi usor ignorata de catre utilizatori. Nu numai ea dar si cele similare din lume, care au fost deja aprobate. Iar aici nu poti sa nu te intrebi, ce rost mai are?
Fascinanta aceasta lupta intre autoritati - care incearca sa-si monitorizeze cat mai eficient supusii - si noi, care incearcam pe toate caile sa ne sustragem si sa ne pastram bruma de independenta ramasa. Cel putin mie mi se par suficiente educatia obtinuta prin sistemele de invatamant si cea injectata inconstient tot timpul prin mass media sau prin diverse forme de entertainment, care ne scuipa sabloane in suflet fara sa realizam.
In cazul luptei pentru a pastra viata privata (dependenta din ce in ce mai mult de net)..., privata de ochii curiosi ai oricui, chiar Internetul insusi ne vine in ajutor.

N-o sa sara din browser sa ne dea in cap cu linkul potrivit dar cu putin efort vom intelege cum este construit si cat de ineficienta este in acest context o asemenea lege. Sa nu ne imaginam vreo secunda totusi ca in urma ei societatea va ramane neschimbata sau ca nu-i vom suporta costurile de implementare, in detrimentul dezvoltarii in multe domenii.
Datorita ei o multime de utilizatori vor deveni brusc constienti de cat de fragila este in realitate independenta lor pe Internet si vor constitui avantgarda de paranoici care folosesc metode de incriptare, VPN-uri si proxy-uri, cel putin in momentele in care vor sa navigheze linistiti.

Reactia la amenintarile furnizorilor si a autoritatilor cu repercursiuni in cazul download-urilor "ilegale" in Vest este demna de studiat si de invatat. In cazul torentelor, care ocupa 60% din traficul total de pe internet (in 2004 ocupa 35%), 25% sunt deja incriptate. Poate nu e o cifra prea impresionanta dar luand in calcul ca doar popularul piratebay are peste 25 de milioane de utilizatori, putem extrapola lejer un numar, doar n-o trebui el calculat dupa metoda lui Fibonacci! Sa fie undeva pe aproape de o suta de milioane? Sau mai mult?
Mai avem celelalte site-uri de torrente publice, cele pe baza de invitatie si sutele de programe care se folosesc de tehnologia peer-to-peer. Iar, daca vrem sa-i luam in calcul si pe cei care folosesc cel putin un program "piratat", ajungem ca din utilizatorii de internet, care sunt 1,5 miliarde momentan, aproape o treime sa fie criminali.
Napster a fost desfiintat dar in cateva luni alte cateva zeci de servicii similare au aparut, avand laolalta chiar mai multi useri. Oink.cd a fost inchis in 2007, avand atunci 250.000 de utilizatori, pentru ca alti cativa clienti privati sa-i ia locul, printre care si what.cd care deja are aproape aceeasi cifra de utilizatori. Vorba cantecului, "dai intr-unul si tipa doi", asta ca sa adaptam putin si la mentalitatea mioritica...

Exemple mai sunt gramada dar sablonul pare ca nu afecteaza nici mentalitatea autoritatilor si nici pe cea a marilor corporatii, care ar trebui sa se gandeasca la metode de afaceri alternative.
Cred ca am putea sa-l introducem aici si pe Jung (pe Bernays l-am injurat doar la inceput, nu? :p). Pare sa fi fost printre primii care a remarcat ca doar atunci cand conditiile se schimba radical, suficient pentru a produce o ruptura iremediabila in felul in care gandim, suntem gata sa renuntam la modelul care pare sa mearga si sa ne adaptam complet noilor conditii ( a se citi "The undiscovered self").
Oricum am aborda aceasta problema deocamdata, fie avem sute de milioane de "pirati" si de criminali in lume, fie saracii sunt ghidati de spiritul de turma si nu prea stiu ce fac iar asta indiferent de diversitatea lor culturala (educatie, etnie, culoare, etc). Hmmm...

Sa revenim totusi la partea practica, pentru ca nu este necesar sa fii inginer de sistem ca sa stii cum sa-ti protejezi datele, sa-ti incriptezi torentele, sa-ti pastrezi cautarile doar pentru tine si sa eviti a deveni o simpla statistica. Sunt suficiente programe gratuite precum Hotspot Shield ori Tor sau altele care te ajuta sa creezi tunele VPN. Iar astea sunt doar cateva exemple, pentru cei care nu au aptitudini tehnice sau rabdarea de a afla mai multe.
Astfel, tot ce ramane in baza de date atat de mult dorita de autoritati sunt doar loguri inutilizabile, spre destinatii externe, de unde se poate realiza mai departe drumul spre contentul dorit. In realitate tot acest dublu trafic ingreuneaza sarcina utilizatorului si a sistemului - dar mai conteaza?!

Daca se doreste o explicatie ceva mai tehnica ar trebui analizat in primul rand protocolul de transport al informatiei (TCP/IP), care functioneaza pe straturi, fiecare din acestea adaugand intr-un nou plic continutul primit. Totusi, ca sa pastram totul cat mai simplu pentru moment, procedura ar fi urmatoarea. Daca browserul doreste sa se contecteze spre exemplu la pagina unde se afla providerul de email (yahoo), trebuie sa-i afle adresa. Folosind un program free ca Hotspot Shield sau ca Tor, in loc sa ceara informatia cu locatia paginii serverului furnizorului de internet, ii cere acestuia doar informatia cu unde se afla serverul folosit de program, urmand ca de fapt prin acesta din urma sa ceara locatia providerului de mail.
Asta inseamna ca singura informatie pe care o are furnizorul este ca de la adresa computerului respectiv un program a cerut sa se conecteze la o alta adresa, fara a cunoaste insa ce anume s-a transmis sau destinatia finala, toata informatia trecand ca printr-un tunel protejat. Ce-i drept, se va mai cunoaste volumul final de trafic dar si acesta poate fi modificat, umflat, etc...
Si aici se rupe filmul pacientului muribund 298.

Cel putin atata timp cat internetul ramane o entitate globala iar legislatia internationala este desincronizata in favoarea celei nationale, exista sperante.
Un mic proiect de viitor este un wiki unde se pot explica atat consecintele posibile ale unor asemenea legi cat si modalitatile prin care un utilizator isi poate securiza conexiunea la internet si poate evita monitorizarea, nu doar pentru a-si pastra gandurile libere de cenzura dar si pentru a pastra Internetul asa cum au intentionat creatorii lui.

In 20 de minute de googleuit am gasit usor mai multe servicii, majoritatea gratuite, care permit securizarea conexiunii la internet, toate usor de folosit. Contra cost exista multe altele, bineinteles, ceva mai performante si mai putin pretentioase cand vine vorba de largimea de banda.

www.hotspotshield.com
www.torproject.org
www.hotspotvpn.com
www.ultrareach.com
www.iopus.com/ipig
www.opendns.com
www.jondos.de/en
www.publicvpn.com
www.cyberghostvpn.com/anonym_surfen.php
www.alonweb.com
www3.torrelay.com/fresh/web.pl?d=
torrentprivacy.com
www.torrentflux.com
freenetproject.org
www.i2p2.de (care are si plugin pentru Azureus)
www.your-freedom.net
www.relakks.com
http://openvpn.se
https://www.your-freedom.net
http://psiphon.ca/
www.cloakfish.com

Homo digitalus ethicus

-"Thou shalt not steal"-


Internetul este o tehnologie relativ noua dar uimitor, a avut o rata de raspandire ca nicio alta de pana acum capabila de a transmite continut. A durat 37 de ani ca radioul sa fie ascultat de 50 de milioane de oameni, 15 ani pentru TV sa castige aceeasi audienta si doar trei ani pentru internet ( cateva date luate tot de la Naughton). Altfel pusa ecuatia, in numarul de ani in care TV-ul a atins 50 de milioane de telespectatori, internetul a atins 1 miliard de utilizatori, iar in prezent, in 2009, 23% din populatia globului are acces la el, cu o rata de propagare in continua crestere. In 2002, 250.000 km de cabluri optice submarine conectau continentele intre ele, majoritatea dintre ele fiind asezate dupa 1998.
Dupa mine, una dintre principalele cauze a acestei expansiuni rapide este faptul ca pentru prima oara, omul obisnuit a devenit sursa de continut si mai mult decat atat, poate sa isi aleaga singur canalele de informare. Spre deosebire de celelalte tehnologii, unidirectionale in modul de transmisie al continutului, internetul vine cu un model alternativ, unde oricine poate avea acces oriunde sau poate fi sursa de continut la randul sau pentru altii. Granitele teritoriale, istorice si culturale tocmai au fost daramate.

In toate lucrarile citite pana acum se incepe cu o analiza a contextului istoric in care copyrightul a aparut, cu "Statute of Anne" si terminand cu "Digital Millennium Act" sau cu directivele consiliului european. Voi evita o asemenea abordare, bazandu-ma pe propria-mi etica si intelegere a ceea ce se intampla in jurul meu.

Ce legatura are in primul rand legea 298 si omoloagele ei cu copyright-ul? As spune ca este evident. Daca topologia internetului ne lasa sa intelegem ca legea nu este menita sa ne protejeze de asa zisele forte teroriste, fiindca o grupare care dispune de resurse financiare va putea chiar mai usor decat utilizatorii cotidieni ai Internetului sa-si ascunda transmisiile, ce oare ne mai ramane ca motivatie? Sa fie dorinta de a proteja sufletul firav al internautilor de monstruozitati precum pedofilia, incitari rasiste sau alte rele scapate din cutia virtuala a Pandorei?! Nu prea cred, fiindca aici discutam iarasi despre crima organizata, ceea ce presupune existenta unor resurse financiare (din nou ele), adica o capacitate superioara fata de cea a userului cotidian de a evita toata aceasta monitorizare.
Care este paradoxul? Simplu, ca primii care sunt fortati sa se adapteaze si care sunt la curent cu aceste schimbari legislative sunt criminalii in adevaratul sens al cuvantului, pe care nu ii vom vedea afectati in niciun fel de o asemenea lege.
Eliminand rand pe rand cauzele ne raman in final doar cateva care par sa se raporteze la utilizatorii obisnuiti, fiindca ei sunt de fapt cei afectati, printre ele fiind si problema copyright-ului. Despre ingineria sociala, Big Brother si alte bunataturi ceva mai incolo, sa n-o dam chiar direct in paranoia :)

Inca din anii 60, cu mult inainte de aparitia internetului, tarile dezvoltate au inceput presiunile internationale de a modifica legislatiile nationale ale celorlalte tari, pentru a-si proteja continutul informational si a-si face marja de profit. De atunci incepe si "the great digital divide".
De cand cu internetul, am asistat la un adevarat haos in ceea ce priveste intelegerea si sustinerea copyrightului. Sute de milioane de oameni asculta cantece, se uita la filme sau folosesc software fara licenta. Servicii ca Skype, care este gratuit, ameninta profitul companiilor de telecom iar exemple sunt cat cuprinde.
Ce metoda oare sa folosesti ca sa-i mai potolesti? Campaniile de "educare" nu dau rezultate (ma mir de ce oare!), sa-i arestezi nu poti fiindca nu stii cine sunt, etc. Solutia este bineinteles monitorizarea, care poate sa-i mai descurajeze. E de bine sau e de rau si incotro ne poate duce?!

The pirate manifesto

the battle (for freedom) has begun - The Pirate Bay


Spuneam ca ma voi raporta doar la mine si la propria-mi situatie pentru a intelege copyright-ul si trebuie sa ma tin de cuvant. Nu vreau sa prezint o lucrare complexa cu citate si explicatii legislative indescifrabile, sunt deja mii pe tema asta, e suficienta o privire pe jurnalele academice de pe siteuri gen jstor, google scholar sau altele ori o fuga pana la biblioteca Universitatii din Essex, unde am dat peste material cat pentru o viata intreaga de stat si rumegat. Hei, e doar un blog pana la urma,
Vreau sa redau mai degraba partea subiectiva, pe care personal o consider relevanta in a intelege ce este copyrightul si incotro se indreapta la inceputul acestei epoci digitale.

Ca sa incep cu ceea ce este evident, daca nu as fi avut internet si acces la informatie, incluzand aici content piratat de toate formele, nu as fi fost acum in Anglia la studii si cel mai probabil mi-ar fi lipsit cateva zeci de puncte din IQ. N-as fi avut viziunea pe care o am asupra lumii si a culturii, nu as fi vorbit atat de bine o limba straina, nu as fi reusit sa ajut atat cat am reusit sa o fac pana acum si personal mi-as fi irosit intelectul fata de mine in primul rand.
Am mentionat mai devreme termenul de "digital divide" fara sa-l explic, stiind ca voi urma sa revin asupra lui putin mai incolo. Digital divide inseamna diferenta intre posibilitatile de acces la tehnologie dintr-o tara in curs de dezvoltare si una dezvoltata. Sau, poate fi aplicat si in cazul diferentelor intre situatia economica a unor categorii sociale.
Concret, pentru mine, chiar privilegiat fiind ca situatie economica, a insemnat o situatie modesta care nici pe departe nu mi-ar fi permis achizitia soft-urilor, a muzicii, a cartilor sau a filmelor. Culmea este ca pot extrapola situatia la cazurile tuturor prietenilor pe care ii am, care la randul lor nu si-ar fi permis (si nu-si permit) luxul de a cumpara "entertainment" sau informatie.

Din punctul meu de vedere, in acest context se fabrica mai degraba conceptul de copyright si modul in care trebuie el inteles. Nu este un context ideal si absolut, ci unul supus in permanenta unor presiuni economice si sociale, care il slefuiesc in continuu ca pe un diamant, fiecare fata reflectand altceva.
Asadar, potrivit legii si a corporatiilor, sa folosesti/asculti/vezi - soft/muzica/video fara a o/le cumpara sau fara licenta este furt. Ce bine ca justitia este oarba si exista loc de dublu sens...
Personal cred ca legile actuale care tin de copyright sunt restrictive, inabusa inovatia in loc s-o stimuleze iar accentul pus pe artist este o demagogie. A nu se confunda cu o declaratie ca nu ar trebui sa existe copyright, fiind doar o critica a formei lui actuale care pare ca duce la situatii absurde. Nu are sens sa ma leg de exemple gen Disney, de cei 70 de ani care trebuie sa se implineasca pentru ca operele sa treaca in domeniul public sau chiar mai mult in cazul companiilor ori de sacalii care cumpara patente la kilogram, profitand de pe urma proceselor cand o companie se foloseste de unul dintre ele pentru un produs sau serviciu nou. Sunt toate irelevante pentru mine.

Da, sunt create si sustinute slujbe dar in acelasi timp se exploateaza oameni mult peste limita bunului simt iar artistilor le revin sume nesemnificative comparativ cu profitul din buzunarele corporatiilor. Este o parere bazata partial pe experienta capatata lucrand pentru o multinationala si pe extrasele citite din jurnale academice si din media despre copyright.
Pe langa aceasta dilema morala care ajuta mult oamenii sa dilueze actul considerat "furt" de unii intr-unul nobil a la Robin Hood, fara de care nu s-ar putea explica sutele de milioane care nu respecta copyright-ul online, mai exista inca o latura a problemei, ceva mai individualista.
Intr-o lume in care informatia este definita prin acceptie comuna drept cel mai de valoare bun, cat de etic este fata de mine sa renunt de bunavoie la incercarea de a-mi creste propria valoare?!
Daca nu iti permiti, asta este dragul meu, pur si simplu n-ai noroc... Totusi, in acest caz nu vorbim de obiecte tangibile, de luxuri fara de care se poate usor trai ci despre informatie, de episteme; cunoastere, cultura, stiinta. Este o hrana spirituala care nu poate fi acaparata doar de catre unii, ceva mai privilegiati de destin la nastere. Pe termen lung nici nu vad cum o asemenea dogma ar putea ajuta umanitatea. Fara acei "criminali" sau "pirati", nu ar fi existat open source, nu am fi avut artisti, ingineri, scriitori si multi altii care s-au folosit de singurul mijloc aflat la dispozitie pentru a se ridica singuri. Acum ei n-ar fi fost de nicio valoare, nici fata de ei insisi si nici fata de restul umanitatii, pe care acum au posibilitatea de a o rasplati.

Oricat de mult s-a incercat in trecut sa fie controlata cunoasterea, partial reusindu-se, rezultatul pe termen lung s-a tradus in stagnare (remember inchizitia?) in mai toate domeniile. Si in prezent tentativa de control a cunoasterii se mentine, bineinteles pastrandu-se aceeasi umbra sumbra care nu poate sa ne promita decat intarzieri.
In incercarea lor de a demonstra cat de mult pretuiesc accesul la cunoastere, milioane de voluntari au lucrat si lucreaza la o enciclopedie internationala gratuita, de o dimensiune inimaginabila pana acum cativa ani. Nimeni n-ar fi crezut se poate si ca oamenii isi vor uni fortele pentru a duce la bun sfarsit un asemenea proiect ambitios. Libre knowledge! Remarcabil!

Bine, bine imi sopteste neuronul ramas stingher dar vorbim aici totusi si de lucruri precum muzica, filme, seriale, cu alte cuvinte de divertisment. Hai sa fim sinceri pana la urma, ce legatura poate avea el cu tot discursul despre cunoastere? De la Terminator sau alte filme hollywoodiene "ieftine" pana la episteme sau gnosis e cale tare lunga, ca cea de la pamant la cer...
Totusi, filmele si muzica nu se rezuma doar la sfera divertismentului de proasta calitate. Din fericire exista filme de arta, documentare, filme care te ajuta sa te imersezi in alte culturi straine, pe care nu le banuiesti sau n-ai avea acces la ele, filme care iti provoaca intelectul si care te formeaza ca persoana, deschizandu-ti mintea spre opinii si idei noi. Provocarea este de a le gasi si, chiar daca vor fi digerate intre timp si multe mizerii, sunt acolo multe bijuterii care ar fi pacat sa dispara sau pe care sa le ratezi. La fel e si cu muzica, care iti poate da valoare daca stii cum sa o alegi.

Nu folosesc radioul, nu ma intereseaza topurile si nu ma uit la TV, pe care il dispretuiesc pentru calitatea din ce in ce mai proasta a continutului. Nu cumpar ziare, imi citesc stirile online, asaltat de feeduri din tari straine sau ale unor publicatii de specialitate selectate la spranceana. Imi descarc cartile de pe torrente si le citesc in format pdf, pun cap la cap citate din jurnalele la care nu am acces cautand cu ardoare prin google si ma consider cu mandrie un pirat, fiind constient ca cei 50 de penny din buzunar nu mi-ar ajunge nici macar sa inchiriez pentru o zi un cuvant. Cel putin pot sa cunosc, sa gandesc si sa ma exprim, o sansa pe care toti ar trebui sa o aibe.

Cu acestea spuse, voi musca in continuare din mar cu speranta ca voi reusi sa-mi pastrez lumea libera, intotdeauna doar la un click departare.

proud to be a citizen of...

Entropa

the power of meaning